Îndemnul ministrului Sănătăţii către pacienţii cărora li se cere şpagă
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Mar 2019, 19:48
- Sănătate
- Ascultă știrea

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat, miercuri, în timpul unei vizite într-un spital din țară, că va fi nevoie de o perioadă de timp să renunţăm la comportamentul de un anumit tip.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a spus, marți, după o vizită inopinată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, că gradul de satisfacţie în rândul pacienților nu a crescut în măsura în care au crescut salariile.
"Nu, gradul de satisfacţie nu a crescut în măsura în care au crescut salariile. Dar era un lucru previzibil. Va fi nevoie de o perioadă de timp să renunţăm la plăţi informale, să renunţăm la comportament de un anumit tip. Ba dimpotrivă, a fost o perioadă, noi avem un barometru prin care măsurăm chestionarul de feedback, în care gradul de satisfacţie chiar scăzuse faţă de perioada anterioară", a declara Sorina Pintea.
Potrivit realitatea.net, ministrul Sănătății a mai spus că trebuie să se renunţe la plăţile informale și că-i sfătuiește pe pacienţii care merg într-un spital unde se solicită bani pentru intervenţii medicale este să meargă la o altă unitate.
„Să se mute la un alt spital. Plăţile informale au fost, până la urmă acceptate de toată lumea, dar este momentul să renunţăm, să facem actul medical aşa cum trebuie“.