INSP: Peste o treime din cazurile cu Omicron confirmate au fost cu varianta BA.2
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Apr 2022, 10:25
- Sănătate
- Ascultă știrea

Institutul Naţional de Sănătate Publică a transmis miercuri că, în săptămâna 4 - 10 aprilie, au fost confirmate 265 de cazuri de COVID-19 cu varianta Omicron.
Potrivit INSP, până la data de 10 aprilie, au fost confirmate 4.768 cazuri cu varianta Omicron, iar la 1.518 dintre acestea a fost detectată sub-varianta BA.2 (32%).
Până la data de 10 aprilie, au fost raportate la INSP - CNSCBT un număr de 13.090 de secvenţieri.
Cele 266 secvenţieri din săptămâna 4 - 10 aprilie au fost raportate de INCDMM Cantacuzino (96) şi INBI Balş (170).
Până marți, în România au fost confirmate, în total, 2.875.942 de cazuri cu SARS-CoV-2, iar 65.249 de pacienți infectați au murit.