Israelul, undă verde pentru vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârsta sub 5 ani
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Iul 2022, 15:30
- Sănătate
- Ascultă știrea
Autorităţile sanitare din Israel au anunțat că vaccinurile anti-COVID-19 pot fi administrate copiilor cu vârste cuprinse între şase luni şi 5 ani, precizând că decizia sa se bazează pe recomandărilor experţilor.
Directorul general al Ministerului Sănătăţii, Nachman Asch, a declarat că vaccinarea este recomandată în mod special copiilor care suferă de boli cronice sau de deficienţe imunitare.
Decizia survine în condiţiile în care numărul cazurilor de coronavirus a crescut din nou, înregistrându-se peste 10.000 de infectări în câteva zile consecutive la nivelul întregii ţări, relatează dpa.
În Statele Unite, copiii şi bebeluşii din această categorie de vârstă sunt deja imunizaţi cu vaccinuri anti-COVID-19.
Israelul se confruntă cu cel de-al şaselea val de coronavirus, potrivit oamenilor de ştiinţă. Țara a raportat marţi 13.901 de noi cazuri la o populaţie de 9,4 milioane de locuitori, precizând că 376 de persoane au dezvoltat forme grave ale bolii.
Totuși, numărul infectărilor zilnice sunt semnificativ mai mici decât la sfârşitul lunii ianuarie, când a fost înregistrat un vârf de peste 85.000 de cazuri.