Lista cu cele mai bune medicamente pentru tratarea COVID
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Oct 2021, 17:04
- Sănătate
- Ascultă știrea
Comisia Europeană a stabilit recent un portofoliu de 10 mijloace terapeutice potenţial eficace împotriva COVID-19.
Lista CE este stabilită pe baza unor avize ştiinţifice independente şi cuprinde în principal mijloacele terapeutice potenţial eficace împotriva COVID-19 care au şanse mari să fie autorizate.
Aceste mijloace terapeutice vor fi disponibile cât mai rapid posibil pentru pacienţii din întreaga UE, cu condiţia ca siguranţa şi eficacitatea lor să fie confirmate de Agenţia Europeană pentru Medicamente, arată un comunicat, potrivit Mediafax.
Vaccinarea împotriva COVID-19 reprezintă cea mai bună protecţie împotriva infecţiei, a formei grave a bolii, a pierderilor de vieţi omeneşti şi a consecinţelor pe termen lung ale bolii. Deşi vaccinarea este cea mai bună modalitate de a pune capăt pandemiei şi de a reveni la viaţa normală, ne asigurăm, în paralel, că sunt disponibile cele mai bune mijloace terapeutice împotriva COVID-19 pentru tratarea celor infectaţi.
Lista celor zece este împărţită în trei categorii de mijloace terapeutice şi va continua să evolueze pe măsură ce vor apărea noi dovezi ştiinţifice:
Anticorpi antivirali monoclonali, care sunt cel mai eficienţi în stadiile timpurii ale infecţiei:
Ronapreve, o combinaţie de doi anticorpi monoclonali, casirivimab şi imdevimab, de la Regeneron Pharmaceuticals şi Roche
Xevudy (sotrovimab) de la Vir Biotechnology şi GlaxoSmithKline.
Evusheld, o combinaţie de doi anticorpi monoclonali, tixagevimab şi cilgavimab, de la AstraZeneca.
Antivirale orale pentru utilizare cât mai repede posibil după infectare:
Molnupiravir, de la Ridgeback Biotherapeutics şi MSD.
PF-07321332, de la Pfizer.
AT-527, de la Atea Pharmaceuticals şi Roche.
Imunomodulatori pentru tratarea pacienţilor spitalizaţi:
Actemra (tocilizumab), de la Roche Holding.
Kineret (anakinra), de la Orphan Biovitrum din Suedia.
Olumiant (baricitinib), de la Eli Lilly.
Lenzilumab, de la Humanigen.