Maraton pentru viață! Mai multe persoane, inclusiv din Cluj, salvate în luna iulie în urma unor operații de transplant

Maraton pentru viață! Mai multe persoane, inclusiv din Cluj, salvate în luna iulie în urma unor operații de transplant

17 români au primit șansa la o viață mai bună, în cursul lunii iulie, prin intermediul transplanturilor, după ce patru familii şi-au exprimat acordul pentru a dona organele rudelor aflate în moarte cerebrală.

În decursul lunii iulie, patru familii din Deva, Moineşti şi Bucureşti şi-au exprimat acordul pentru a dona organele rudelor aflate în moarte cerebrală, anunţă joi Agenţia Naţională de Transplant.

Astfel, 11 români au fost readuşi în cursa vieţii prin transplant de ficat şi rinichi, iar alţi 6 pacienţi şi-au recăpătat vederea prin intermediul transplanturilor de cornee.

Ştafeta a început în 14 iulie la Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Moineşti, acolo unde familia unui paciente în vârstă de 50 ani, aflată în moarte cerebrală, a acceptat donarea de organe. La prelevare au participat alături de profesioniştii Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Moineşti, echipe de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi pentru ficat, de la Spitalul Clinic Dr. C.I. Parhon Iaşi pentru rinichi.

„Datorită platformei europene de schimb de organe FOEDUS, în care este inclusă şi Agenţia Naţională de Transplant, deoarece pe teritoriul României nu au existat receptori compatibili pentru cord şi plămâni, la Moineşti au fost prezente două echipe de chirurgi, din Zagreb şi Berlin”, transmite ANT:

Aceasta a fost prima prelevare din acest an din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Moineşti.

Trei zile mai târziu, la Deva, familia unui pacient în vârstă de 54 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală la secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, a găsit puterea de a ajuta alţi oameni. Intervenţiile de prelevare au fost realizate de echipele de la Institutul Clinic Fundeni pentru ficat şi de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca pentru rinichi.

Astfel, la Centrul de Transplant Hepatic al Institutului Clinic Fundeni, viaţa unui pacient a putut fi salvată în urma intervenţiei realizate, iar la ICUTR Cluj-Napoca doi pacienţi au beneficiat de o nouă şansă la viaţă datorită transplanturilor renale. Transplanturile de cornee au fost realizate în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti.

ANT notează că weekendul trecut a început cu cea de-a doua prelevare de organe desfăşurată în luna iulie a anului 2024 în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva. Duminică, de la o pacientă de 69 de ani, diagnosticată în moarte cerebrală în urma unui AVC ischemic, s-au prelevat ficatul, rinichii şi corneea. Ca urmare, încă o viaţă a putut fi salvată în urma intervenţiei de transplant hepatic, doi pacienţi au fost salvaţi de la dializă, iar alţi doi pacienţi se vor bucura de o viaţă mai bună datorită transplanturilor de cornee.

Duminică, 21 iulie, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, au fost prelevate organe (rinichi) şi ţesuturi (cornee), de la un donator în vârstă de 22 de ani care a fost declarat în moarte cerebrală, în urma unui politraumatism prin accident rutier. Pentru intervenţiile de prelevare au fost prezente echipele chirurgicale de la ICUTR Cluj pentru rinichi şi de la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice pentru cornee.

Comenteaza