Măsuri, de luni: interzicerea circulaţiei noaptea pentru cei nevaccinaţi, a evenimentelor publice, masca obligatorie peste tot

Măsuri, de luni: interzicerea circulaţiei noaptea pentru cei nevaccinaţi, a evenimentelor publice, masca obligatorie peste tot

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat măsurile care vor fi luate începând de luni, printre acestea fiind interzicerea circulaţiei noaptea pentru persoanele nevaccinate, cu unele excepţii, interzicerea evenimentelor publice de tip nunţi şi botezuri, iar masca va deveni obligatorie peste tot, inclusiv în birourile unde toate persoanele sunt vaccinate.

Cseke Attila a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, ce măsuri pregătesc autorităţile începând de luni.  
 
"Măsurile despre care discutăm, care trebuie aprobate prin hotărâre CNSU şi apoi prin hotărâre de Guvern, respectiv pentru a treia etapă vor trebui transcrise în ordine de ministru pe anumite domenii, privesc interdicţia de circulaţie pe perioada nopţii, cu mici excepţii care sunt legate în primul rând de cei care au certificat verde, respectiv de cazuri urgente care au mai fost de-a lungul timpului legat de cazuri medicale, respectiv pentru cei care au locuri de muncă pe timpul nopţii şi trebuie să fie prezenţi la locul de muncă. Se va propune interzicerea totală a evenimentelor private, a botezurilor, a nunţilor, indiferent de beneficiar, adică aceste evenimente private vor fi interzise”, a afirmat Cseke Attila. 
 
El a precizat că masca va deveni obligatorie în spaţii închise şi deschise. 
 
"Masca obligatorie, atât în spaţii închise, cât şi spaţii deschise, fără excepţii. De exemplu, acea excepţie care a existat ca într-un birou maxim zece persoane pot sta împreună dacă sunt fără mască, dacă sunt toţi vaccinaţi, nu va mai exista, va fi doar pentru o singură persoană singură în birou. Accesul la majoritatea instituţiilor, respectiv la restaurante va fi permis doar pentru cei care au acest certificat verde, adică ori sunt vaccinaţi, ori au trecut prin boală, ori sunt testaţi”, a precizat Cseke Attila.

Comenteaza