Medicii rezidenţi pot alege spitalul în care să lucreze; sistemul de repartizare a fost modernizat

Medicii rezidenţi pot alege spitalul în care să lucreze; sistemul de repartizare a fost modernizat
Guvernul a modernizat sistemul informatic de repartizare a medicilor rezidenţi din România, astfel încât aceştia pot alege să fie repartizaţi în orice spital din ţară, în funcţie de locurile disponibile sau de posturile libere.

"Pentru a putea pune la dispoziţie medicilor rezidenţi din România o paletă mai largă de opţiuni în ceea ce priveşte rezidenţiatul, Ministerul Sănătăţii a realizat, cu ajutorul echipei GovITHub, o actualizare de arhitectură şi interfaţă de afişare pentru sistemul informatic de gestiune a repartizării rezidenţilor.

Anul acesta a fost actualizată metodologia concursului naţional de intrare în rezidenţiat pe post şi pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. Astfel, din noiembrie 2016, se face o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu, iar medicii rezidenţi pot alege, în funcţie de punctajul obţinut, oricare loc sau post dintre cele scoase la concurs la nivel naţional", se arată într-un comunicat remis de biroul de presă al Guvernului.

Până în prezent, rezidenţii susţineau concursul într-unul din cele şase centre universitare cu profil medicină şi puteau opta doar pentru locurile şi posturile disponibile în centrul de concurs şi centrul arondat acestuia.

"Noul sistem informatic a putut transmite concomitent procesul de repartizare către toate centrele universitare, precum şi opţiunile candidaţilor şi a permis actualizarea în mod automat a tuturor locurilor şi posturilor rămase, la nivel naţional, pentru a asigura tranparenţa procesului. Candidaţii au putut beneficia de o metodă clară şi eficient de prezentare a informaţiilor, fapt ce a facilitat procesul de selecţie şi de repartizare", se mai arată în comunicatul Guvernului.

Comenteaza