Medici din Cluj, transformaţi în funcţionari: SANCŢIUNE de 6.000 lei pentru "hârtii neconforme"
- Scris de Silvia Pugna
- 19 Apr 2024, 09:36
- Sănătate
- Ascultă știrea
Un medic de familie din Cluj a fost amendat de Casa de Asigurări de Sănătate cu 6.000 de lei pentru că eliberarea unui concediu medical de îngrijire a unui copil bolnav nu a fost conformă.
Situația a fost făcută publică de președintele Asociației Medicilor de Familie din Cluj, dr. Emiliana Costiug. "Sancţiune de 6000 lei pentru un medic de familie pentru eliberarea unui concediu medical de îngrijire copil bolnav!!! Motivul - adeverinţă eliberată de angajator este neconformă.
Nu pentru că actul medical nu a fost corect, nu pentru asistenţa medicală nepotrivită acordată copilului. NU! Pentru hârtii neconforme! ÎN CE ŢARĂ TRĂIM??? Cum am ajuns ca medicul să fie transformat în funcţionar ce verifică adeverinţe, cupoane, scrisori medicale??? Ca apoi să fie sancţionat cu sume astronomice... Înţelegeti acum de ce pleacă tinerii medici?
În aceste condiţii, niciun medic de familie nu va mai elibera concediu medical... Să rămaneti sănătoşi, aveţi grijă de copii să nu se îmbolnăvească! Cam asta e statul roman", transmite președintele Asociației Medicilor de Familie din Cluj.
"Atenție părinți care solicitați concediu medical când este bolnav copilul. Vă prezentați la cabinet cu adeverință anexa 7 de la ambii părinți, sau declarație notarială dacă unul nu lucrează. Milă mi-e de tine, dar mie mi se rupe inima... la propriu!", transmite şi medicul de familie Butanu Claudia, care a publicat şi documentul de la Casa de Asigurări de Sănătate cu sancţiunea în cauză. O variantă pentru anularea amenzii ar fi contestarea acesteia în instanță.