Mergi la mare? Medici dermatologi, endocrinologi şi pediatri vor oferi consultaţii gratuite în stațiunile de pe litoral
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Aug 2024, 16:17
- Sănătate
- Ascultă știrea
Turiştii aflaţi în concediu în sudul litoralului, în perioada 12-17 august, vor putea beneficia de consultaţii gratuite din partea mai multor medici dermatologi, endocrinologi şi pediatri, în cadrul campaniei de prevenţie "Asumă-ţi să fii sănătos!".
Potrivit unui comunicat de presă remis duminică AGERPRES de către Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, consultaţiile medicale sunt oferite de către instituţia de învăţământ superior prin Societatea Română de Dermatologie, Societatea Română de Endocrinologie şi Societatea Română de Pediatrie, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale şi al Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa.
Astfel, pe parcursul celor şase zile ale campaniei, toţi cei care doresc consultaţii vor putea apela la cei 36 de medici rezidenţi şi specialişti care vor fi prezenţi în cele cinci puncte de lucru special amenajate (corturi spaţioase ale Ministerului Apărării Naţionale pe care vor fi afişate bannere ale campaniei) în următoarele staţiuni: Olimp, Neptun, Jupiter, Saturn şi Mangalia. Consultaţiile se vor face în perioada 12-17 august în intervalele orare 09,00 - 12,00 şi 15,00 - 18,00, cu excepţia zilei de 17 august, când programul de screening se va derula doar în cursul dimineţii.
Corturile vor fi amplasate lângă următoarele repere: în Olimp - pe plajă lângă Punctul de Observaţie Salvamar/plajă Hotel Meduza; în Neptun - pe plajă în zona punct Salvamar; în Jupiter - pe plajă lângă Punctul de Observaţie Salvamar; în Saturn - pe plajă lângă punctul SMURD şi în Mangalia, tot pe plajă în zona punctului Salvamar.
"Devenit deja un eveniment anual de tradiţie, campania de prevenţie a Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila - 'Asumă-ţi să fii sănătos!' - revine anul acesta pe litoralul românesc pentru a oferi cât mai multe consultaţii medicale turiştilor aflaţi în această perioadă la Malul Mării Negre şi care vor alege să-şi sacrifice câteva zeci de minute din concediul de odihnă pentru o evaluare dermatologică, endocrinologică sau pediatrică şi în definitiv pentru siguranţa stării lor de sănătate" a declarat, citat în comunicatul de presă, rectorul UMF "Carol Davila", Viorel Jinga.
El a adăugat că, având experienţa ediţiilor anterioare, când au fost înregistrate creşteri succesive ale numărului de turişti, anul acesta va fi depăşit recordul din 2023, când au fost 4.757 de consultaţii şi au fost depistate 39 de cazuri de suspiciuni legate de posibile afecţiuni tumorale de ordin dermatologic, multiple cazuri de hipertensiune arterială nediagnosticată până la acel moment sau cazuri de obezitate, dar şi de subnutriţie infantilă.
De la debutul campaniei "Asumă-ţi să fii sănătos!"- a UMF "Carol Davila" din Bucureşti, din luna august a anului 2021 şi până anul trecut, în cele trei ediţii consecutive s-au realizat 11.197 de consultaţii, în regim gratuit, în aproximativ 1.000 de ore în care medicii dermatologi, endocrinologi şi pediatri au interacţionat permanent cu turiştii care au apelat la serviciile medicale. Numărul total al consultaţiilor medicale înregistrate în cadrul campaniei în 2021 - 2.066 din care 913 - consultaţii de dermatologie pentru screening melanom; iar în specialitatea endocrinologie s-au realizat 709 consultaţii pentru screening sindrom metabolic şi 444 pentru screening osteoporoză.
Numărul total al consultaţiilor medicale înregistrate în 2022 a fost de 4.374 din care 2.014 - consultaţii de dermatologie pentru screening melanom; iar în specialitatea endocrinologie s-au realizat 1.525 de consultaţii pentru screening sindrom metabolic şi 835 de consultaţii pentru screening osteoporoză.