Negocieri în proiect, proteste sigure în sănătate
- Scris de Andra-Daria Szasz
- 23 Sep 2013, 22:31
- Sănătate
- Ascultă știrea
Nemulţumirile angajaţilor din sistemul de sănătate au fost prezentate şi oficialilor Ministerului Finanţelor, precum şi ai Ministerului Muncii, prezenţi la întâlnire. Secretarul Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate Cluj, Ştefan Roman, a arătat că acţiunile revendicative continuă conform calendarului.
"Întâi trebuie să ducem la bun sfârşit pichetarea sediului Ministerului Sănătăţii, care va avea loc şi în această săptămână, până în 27 septembrie. Ulterior vom stabili care va fi pasul următor. Desigur că nu renunţăm la nicio manifestare de protest", a arătat Ştefan Roman, pentru ZIUA de CLUJ.
Angajaţii din sistemul medical cer 6% din PIB pentru sănătate, excluderea medicilor din sistemul bugetar, creşterea veniturilor medicilor, a salariilor medicilor rezidenţi, precum şi oprirea exodului medicilor în străinătate.
La rândul ei şi separat de Coaliţia Profesioniştilor din Domeniul Sanitar, Federaţia Solidaritatea Sanitară a solicitat ministrului Eugen Nicolăescu acordarea a 6% din PIB pentru Sănătate şi a propus, în acest sens, creşterea contribuţiilor la 14% pentru angajat-angajator.
Potrivit unui comunicat de presă al federaţiei, contribuţiile de 7% din venit pentru sănătate ar putea fi aplicate tuturor cetăţenilor României.