Update Noi promisiuni pentru Spitalul Regional din Cluj: la vară!

Noi promisiuni pentru Spitalul Regional din Cluj: la vară!
| Foto: Arhiva

Autoritățile centrale lasă la urmă Spitalul Regional din Cluj. Perspective certe de finanţare şi de realizare, abia la vară. 

Guvernul aprobă, în şedinţa de marţi, 14 mai 2019, indicatorii tehnico-economici ai studiului de fezabilitate pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi, costul investiţiei fiind estimat la 500 de milioane de euro cu TVA, din care 150 de milioane de euro reprezintă finanţare nerambursabilă.

Premierul Viorica Dăncilă a mai spus că în această vară vor fi adoptaţi indicatorii tehnico-economici şi pentru Spitalul Regional Cluj. "Spitalele regionale reprezintă un punct strategic în programul nostru de guvernare şi le vom realiza în pofida criticilor şi obstacolelor pe care pe care le ridică adversarii noştri politici. Suntem în stadiu avansat şi în această vară vom adopta şi indicatorii tehnico-economici ai studiului de fezabilitate pentru Spitalul de Urgenţă de la Cluj, astfel încât şi acest obiectiv să aibă o perspectivă certă de finanţare şi de realizare. Sunt convinsă că doamna ministru Pintea urmăreşte îndeaproape aceste proiecte şi vreau să o asigur că are tot sprijinul meu", a explicat Dăncilă.

În 28 mai 2019, la Cluj, va fi o dezbatere publică privind acordul de mediu, "urmând ca în două săptămâni să primim în sfârşit acel acord de mediu pentru construcţia spitalului regional de aici, ca mai apoi să putem aproba şi aici indicatorii tehnico-economici în comisia interministerială. Şi pentru spitalul de la Craiova obţinerea acordului de mediu se va face în cursul lunii iulie", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

Comenteaza