Noua variantă a coronavirusului pune pe jar Europa. Anglia a decis să devanseze programul de vaccinări

Noua variantă a coronavirusului pune pe jar Europa. Anglia a decis să devanseze programul de vaccinări

Din cauza variantei Omicron BA.2.86, cu mutații puternice, autoritățile din Anglia au decis să devanseze startul programelor de vaccinare de toamnă împotriva gripei și a COVID-19.

Autoritățile din Anglia au decis să devanseze startul programelor de vaccinare de toamnă împotriva gripei și a COVID-19, ca măsură de precauție, după identificarea variantei COVID BA.2.86, cu mutații puternice.

Cercetătorii susțin că este puțin probabil ca BA.2.86, o ramificație a variantei Omicron, să provoace un val distrugător. Deoarece apărarea imunitară acumulată la nivel mondial în urma vaccinării și a infecțiilor anterioare, potrivit Reuters, preluat de Capital.

„Există informații limitate disponibile în prezent despre BA.2.86, astfel încât impactul potențial al acestei anumite variante este dificil de estimat. Vom continua să monitorizăm BA.2.86 și să sfătuim guvernul și publicul pe măsură ce aflăm mai multe”, a spus directorul executiv al Agenției britanice pentru securitate sanitară, Jenny Harries.

Chiar și așa, ministerul britanic al Sănătății a declarat că programele anuale de vaccinare pentru grupurile în vârstă și cu risc vor începe cu câteva săptămâni mai devreme decât era prevăzut.

Varianta BA.2.86 a fost detectată pentru prima dată în Marea Britanie pe 18 august, iar vaccinările vor începe pe 11 septembrie.

Comenteaza