Numărul de persoane pe care România ar trebui să le vaccineze pe zi pentru a îndeplini obiectivul propus de Comisia Europeană

Numărul de persoane pe care România ar trebui să le vaccineze pe zi pentru a îndeplini obiectivul propus de Comisia Europeană
| Foto: mediafax.ro

Comisia Europeană doreşte ca 70% din adulţii din UE să fie vaccinaţi până în vara anului 2021. Dacă ritmul actual de vaccinare persistă, blocul în ansamblu ar ajunge la doar 15% până la sfârşitul lunii septembrie.

În ritmul actual în care se ralizează vaccinarea populaţiei, UE nu şi-ar putea atinge obiectivul propus până în martie 2024. Bulgaria se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte ritmul de vaccinare şi ar ajunge la obiectivul propus de Comisia Europeană abia în 2040.

Până în prezent, Malta este campioana UE, care ar putea îndeplini obiectivul Comisiei la timp dacă şi-ar dubla numărul de doze zilnice. În ritmul actual, nicio ţară din UE nu se apropie de obiectivul de vaccinare al Comisiei Europene până la sfârşitul lunii septembrie.

România ar putea îndeplini obiectivul propus de Comisia Europeană abia în 2022, având în vedere ritmul de vaccinare din prezent. Pentru a îndeplini cerinţele Comisiei, ţara noastră ar trebui să îşi tripleze numărul de doze zilnice de vaccin anti-COVID-19.

Comisarul pentru sănătate, Stella Kyriakides, a descris marţi acest obiectiv ca fiind „ambiţios”, dar Comisia s-a opus oferirii unei date specifice pentru limita de vară. Un oficial al Comisiei a declarat pentru POLITICO că se referă la sfârşitul verii, aşa că 22 septembrie a fost folosit pentru calculele obiectivului.

Factorii care influenţează ritmul de vaccinare

Mai mulţi factori determină ritmul campaniilor de vaccinare, începând cu numărul de doze necesare. În prezent, toate vaccinurile disponibile necesită două doze pentru fiecare persoană, iar estimările de aici se bazează pe presupunerea că acest lucru nu se va schimba.

Există, de asemenea, provocări logistice, provocate de furnizarea, transportul şi depozitarea vaccinurilor, care încetinesc ritmul de vaccinare. Dar aceste constrângeri ar putea fi uşurate în lunile următoare, odată cu aprobarea mai multor vaccinuri.

Agenţia Europeană a Medicamentului ar putea face o recomandare la sfârşitul lunii ianuarie cu privire la un al treilea vaccin, de la Oxford/AstraZeneca, care va fi mai ieftin şi mai uşor de implementat decât cele de la BioNTech/Pfizer şi Moderna.

Un alt factor care ar putea accelera lucrurile este implementarea. În prezent, autorităţile sanitare se concentrează asupra persoanelor vârstnice din casele de îngrijire medicală, ceea ce necesită mult mai mult timp şi efort decât înfiinţarea unor centre de vaccinare în masă. Apoi, există întrebarea dacă unele ţări vor urma exemplele controversate din Marea Britanie şi Danemarca şi vor întârzia a doua doză, astfel încât să poată vaccina mai mulţi oameni rapid.

Astfel, graficul s-ar putea schimba în următoarele luni, în funcţie de evoluţia vaccinurilor şi de o mai bună coordonare a politicilor. 

Comenteaza