O fetiță de doar câteva luni, transferată de urgență la Cluj, a murit de gripă

O fetiță de doar câteva luni, transferată de urgență la Cluj, a murit de gripă

Copila de doar 7 luni, confirmată cu gripă, a fost adusă de urgență din Bistrița la spital în Cluj-Napoca, însă nu a mai putut fi salvată.

Fetița era din localitatea din Dumitra, Bistrița-Năsăud, județul care a înregistrat în luna ianuarie 13 decese din cauza gripei, potrivit datelor transmise de DSP, scrie bistriteanul.ro.

Potrivit șefei Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, fetița nu avea alte afecțiuni. 

"Aceasta a ajuns la UPU Pediatrie și a fost internată direct la Terapie Intensivă, iar de acolo a fost transferată de urgență la Cluj. La spitalul din Cluj a și decedat. Noi am testat-o de gripă și rezultatele erau pozitive. Nu era cunoscută cu alte boli sau afecțiuni. Așteptăm și noi rezultatul necropsiei ca să vedem dacă nu a mai fost și altă cauză", a explicat șefa DSP BN, Anca Andrițoiu, conform sursei citate.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza