Oncologia din Cluj, primul spital din țară certificat internațional pentru tratamentul cancerului de sân. Tratează anual peste 1.500 de cazuri noi

Oncologia din Cluj, primul spital din țară certificat internațional pentru tratamentul cancerului de sân. Tratează anual peste 1.500 de cazuri noi

Medici din cadrul IOCN, împreună cu reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi, au discutat, joi, în cadrul unei conferințe, despre rolul specialităților ce compun echipa multidisciplinară în diagnosticul şi tratamentul optim al cancerului de sân, conform ghidurilor internaţionale din domeniu.

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca (IOCN), având sprijinul Roche România, a organizat astăzi conferința cu tema „Rolul echipei multidisciplinare în tratamentul optim al cancerului de sân şi importanţa depistării precoce prin programe de screening”. 

Reprezentanţii IOCN au prezentat și rezultatele programului de screening regional pentru cancerul de sân denumit „Fii responsabilă de sănătatea ta”, derulat de IOCN în parteneriat cu Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, în Regiunile de Nord-Vest şi Vest.

Potrivit ghidurilor internaţionale pentru tratamentul cancerului de sân, deciziile cu privire la opţiunile de tratament se iau după consultări între medici de diferite specialităţi, precum și alţi profesionişti în domeniul sănătăţii, care împreună constituie echipa multidisciplinară.

„Centrul de Tumori Mamare din cadrul Institutului Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuță” a devenit în acest an prima unitate de tratament al cancerului de sân din România certificată internațional, cu peste 1.500 de cazuri noi tratate în fiecare an. Astfel, pacienţii beneficiază de expertiza vastă a tuturor experților noștri implicați în echipa multidisciplinară de tratare a cancerului de sân”, a declarat Lector Dr. Cătălin Vlad, managerul IOCN.

De multe ori, primul care intră în contact cu pacientele este medicul de familie, care, dacă sesizează prezenţa nodulilor, le va orienta către un specialist cu rol de a clarifica suspiciunile prin intermediul biopsiei. Rezultatul este analizat de specialistul anatomopatolog, iar diagnosticul precis reiese din corelarea analizelor, investigațiilor imagistice și a biopsiei de către o echipă multidisciplinară din care fac parte și imagistul, oncologul, chirurgul și radioterapeutul. Ulterior, în funcție de tipul și de stadiul bolii, medicul oncolog, alături de membrii echipei multidisciplinare, va stabili tipul de tratament optim, care poate include şi chirurgie, și radioterapie. Acestei echipe i se pot alătura nutriționistul, chirurgul pentru reconstrucție, kinetoterapeutul, psihologul și grupurile de suport pentru paciente.

„În prezent, protocoalele de tratament au evoluat foarte mult și țin cont de specificul fiecărui tip de tumoare, stadiile acesteia şi specificul pacientului. Toate specialităţile din echipa multidisciplinară au un rol bine determinat în traseul optim al pacientelor. Mai mult, studiile au arătat că pacienții tratați printr-o abordare multidisciplinară au parte de îngrijiri mai bune, cu mai puține erori medicale și o rată de supraviețuire crescută”, a declarat Prof.Univ.Dr. Patriciu Achimaş-Cadariu, IOCN, medic primar Obstetrică-Ginecologie, specializat în Chirurgie Oncologică.

„Fii responsabilă de sănătatea ta - programe regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân”

Derulat în perioada  28.07.2020 - 31.12.2023 de către Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca în parteneriat cu Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, acesta este primul proiect de screening populațional organizat, de mare anvergură și se adresează unui grup țintă constituit din 40.000 de femei cu vârste între 50-69 de ani, cu domiciliul în regiunile de dezvoltare Nord-Vest și Vest (judeţele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Caraș Severin și Hunedoara) care nu au fost niciodată diagnosticate cu cancer de sân și sunt asimptomatice pentru această maladie.

Până în prezent, la nivelul Regiunii Nord-Vest au fost testate aproximativ 26.000 de femei din grupul țintă.

Comenteaza