Persoanele vaccinate cu prima doză în afară țării pot să-și facă rapelul în România

Persoanele vaccinate cu prima doză în afară țării pot să-și facă rapelul în România

Persoanele vaccinate cu prima doză de ser anti-COVID 19 în străinătate, pot să-și facă rapelul în România fără programare în platforma electronică, dar trebuie să anunțe reprezentanții centrului ales cu minim 72 de ore înainte.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a emis instrucțiunea care să reglementeze vaccinarea persoanelor din străinătate care au început procesul de imunizare în alt stat și se află pe teritoriul României atunci când trebuie să li se administreze doza a doua de vaccin, în centrele fixe, fără programare în platforma electronică.

"Menţionăm că vaccinarea cu a doua doză se va realiza cu acelaşi tip de vaccin, iar planificarea administrării rapelului pentru cetăţenii care au primit doza întâi pe teritoriul altei ţări se va realiza prin alegerea unui centru de vaccinare din România. Beneficiarul va contacta reprezentanţii centrului ales, de preferat cu cel puţin 72 de ore înainte de data la care ar trebui să li se administreze rapelul", precizează CNCAV.

Persoanele respective trebuie să se prezinte la vaccinarea cu a doua doză având asupra lor actul de identitate care să ateste legalitatea şederii în România şi să facă dovada efectuării primei doze de vaccin, prin prezentarea adeverinţei de vaccinare.

După administrarea vaccinului, datele sunt introduse în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), iar pe adeverinţa de vaccinare vor fi completate olograf informaţiile privind imunizarea, inclusiv documentele doveditoare.

CNCAV aminteşte că vaccinarea rămâne soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reuneşte experţi la nivel european şi recomandă raportarea oricărei reacţii adverse suspectate atât de către profesionişti, cât şi de către cetăţeni. 

Comenteaza