Peste 150 de infectări și noi decese la Cluj/ Crește iar numărul pacienților la ATI

Peste 150 de infectări și noi decese la Cluj/ Crește iar numărul pacienților la ATI

Peste 600 de persoane confirmate cu noul coronavirus se află internate în spitalele din Cluj, iar la Terapie intensivă sunt zeci de pacienți.

În ultimele 24 de ore, au fost depistați 163 clujeni infectați cu SARS-CoV-2. Au fost făcute 2.393 de teste, din care 549 diagnostic grupe de risc, 192 teste efectuate la cerere și 1.652 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 827.506 de teste, la nivelul județului Cluj.

Sunt 619 pacienți cu COVID internați în spitalele din Cluj, iar pe secțiile ATI sunt 82 de bolnavi în stare gravă, în creștere fașă de ziua anterioară, când erau 78. În ultima zi au murit 4 persoane infectate cu virusul, dintre care două din Cluj, astfel că numărul deceselor a ajuns la 1.646, din care 1.019 din județ.

Totodată, au fost vindecați și externați 7.493 de pacienți, din care 5.079 din județul Cluj. Rata incidenței pe județul Cluj a scăzut la 4,12 la mia de locuitori (vezi AICI incidența la Cluj-Napoca). 

Comenteaza