Peste 15.000 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID în weekend
- Scris de Ziua de Cluj
- 10 Ian 2021, 18:36
- Sănătate
- Ascultă știrea
Numărul persoanelor vaccinate anti-COVID-19 în România a trecut de 108.000.
15.588 de persoane din sistemul medical au fost imunizate împotriva coronavirusului în ultimele 48 de ore, rezultă din datele puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor.
Sâmbătă, la două săptămâni de la declanșarea campaniei, numărul total al persoanelor vaccinate împotriva COVID-19, a ajuns la 108.294.
În ultimele 24 de ore au fost imunizate 5.993 de persoane și au fost înregistrate 38 de reacţii adverse la nivelul centrelor de vaccinare, reacţii calificate drept ”comune şi minore”. Dintre acestea, 15 reacţii au fost locale, iar 23 generale.
De la începutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie, numărul total al reacţiilor adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare este 388, din care, 155 reacţii locale cu durere la locul injectării și 233 reacţii generale - febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie.
”Menţionăm că 5 reacţii sunt în curs de investigare. Precizăm că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 - 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare”, transmite Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.