Peste 80.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore în România
Potrivit CNCAV, 55.093 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 26.085 de persoane şi cu cea de-a doua.
Comitetul naţional pentru imunizarea anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 81.178 de doze de vaccin, dintre care 61.858 - Pfizer, 9.843 - AstraZeneca şi 9.477 - Moderna, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.
De la începutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 4.159.792 de doze unui număr de 2.578.713 de persoane, dintre care 997.634 au primit o doză şi 1.581.079 şi pe cea de-a doua.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 112 reacţii adverse - 14 de tip local şi 98 de tip general.
Totodată, de la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 12.823 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca, 1.314 de tip local şi 11.509 de tip general.
CNCAV menţionează că 125 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.