Pintea explică "pacientul acoperit": "Salariile au ajuns la un nivel decent, nu mai este nevoie ca pacienţii să le completeze veniturile"

Pintea explică "pacientul acoperit": "Salariile au ajuns la un nivel decent, nu mai este nevoie ca pacienţii să le completeze veniturile"

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri că salariile personalului medical au ajuns la un nivel decent şi că "nu mai este nevoie ca pacienţii să le completeze veniturile".

Ministrul Sănătăţii a precizat că iniţiativa de a trimite în spitale "pacienţi sub acoperire" nu este o "vânătoare de vrăjitoare", ci o acţiune menită să determine respectarea legii.

"Am spus-o foarte clar - nu este o vânătoare de vrăjitoare, nu terorizăm pe nimeni, pur şi simplu vrem să se respecte legea. Suntem sistemul public de sănătate, în care statul român investeşte: anul trecut - majorarea salarială, anul acesta - dotarea cu echipamente medicale. Nu cred că mai putem vorbi despre condiţionarea directă sau indirectă a actului medical (...) Eu sper să schimbăm mentalităţi. Salariile personalului medical au ajuns la un nivel decent, astfel încât nu mai este nevoie ca pacienţii să le completeze veniturile", a afirmat Sorina Pintea.

Aceasta a menţionat că a avut discuţii cu corpul medical înainte de a lua decizia de a trimite "pacienţi sub acoperire" în spitale şi că nu a simţit ostilitate din parte medicilor cu care s-a consultat. "De altfel, nu am simţit ostilitate la 90% din medicii cu care am povestit şi cu care am discutat acest lucru. Vă imaginaţi că în momentul în care ministrul Sănătăţii ia o decizie adaptată strategiei anticorupţie, nu o face nediscutând cu corpul medical înainte. Deci, am avut aceste discuţii", a precizat Sorina Pintea.

Controverse pe tema pacienților "acoperiţi" în spitale 

"Nu înţeleg de ce se poate simţi cineva terorizat când este corect şi respectă legile. Vorbim despre spitalele publice din România, finanţate din fonduri publice. Vorbim despre majorarea salariilor, care ar trebui să ducă la diminuarea acestui fenomen şi la creşterea satisfacţiei pacientului cu privire la calitatea actului medical, dar din păcate acest lucru nu s-a întâmplat. (...) Nu ne-am transformat într-o poliţie, în niciun caz. Aceste neajunsuri sunt sesizate conducerilor unităţilor sanitare, care trebuie să ia măsurile care se impun. Deci sunt nişte lucruri fireşti, care se întâmplă în toată lumea civilizată şi vă spun foarte sincer nu am înţeles de ce această controversă pe această temă", a declarat Sorina Pintea la TVR1, după ce introducerea de "pacienţi falşi" în spitalele publice ar fi stârnit controverse şi nemulţumiri în rândul unor persoane din sistemul medical.

Ea a precizat că i s-a solicitat în calitate de ministru al Sănătăţii să rezolve problema plăţilor informale din spitale şi că a cerut sprijinul sindicatelor, care au spus că acest lucru nu este de competenţa lor.

Pintea a afirmat că datoria tuturor celor care lucrează în sistemul medical este să pună pacientul pe primul loc şi a subliniat în acest context că în spitale lucrează şi foarte mulţi specialişti devotaţi, care şi-au pus viaţa în slujba pacienţilor, care au înţeles rigorile sistemului public de sănătate şi care nu sunt nemulţumiţi.

"Cred că feed-backul pe care l-am primit din partea lor este suficient, adică cu toţii suntem interesaţi ca pacientului să-i fie mai bine şi până la urmă asta facem. De ce să sufere aceşti oameni pentru că sunt nişte uscături care aruncă o pată asupra întregului sistem? (...) Condiţionarea actului medical nu este normală şi este o infracţiune, dar recunoştinţa pe care unii pacienţi doresc să o arate unor medici este un lucru firesc, care se întâmplă în toată lumea civilizată şi nu condamn astfel de gesturi. Şi eu am făcut acest lucru, am mulţumit, dar condiţionarea actului medical nu este permisă. Nici condiţionarea indirectă, adică mă comport urât, nu fac ceva, aşteptând, pentru că pacientul asta ştie", a susţinut Pintea.

Ministrul a mai spus că nu s-a aşteptat ca majorarea salariilor din sistemul medical să producă efecte imediate în sensul renunţării la anumite plăţi informale sau să aducă imediat medicii înapoi în ţară, dar că a trecut mai bine de un an de la aceste măriri şi datele centralizate din chestionarele de satisfacţie arată faptul că pacienţii sunt în continuare nemulţumiţi, lucru care nu este normal. 

Comenteaza