Rafila, despre epidemia de rujeolă: "Este o consecinţă a acumulării unei cohorte de copii nevaccinaţi"

Rafila, despre epidemia de rujeolă: "Este o consecinţă a acumulării unei cohorte de copii nevaccinaţi"

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat, joi, că epidemia de rujeolă din România este o consecinţă a acumulării unei cohorte de copii nevaccinaţi, care nu sunt protejaţi.

"Situaţia transmiterii în numeroase judeţe ale ţării a epidemiei de rujeolă – rubeolă – oreon (RRO) a apărut ca urmare a reducerii acoperirii vaccinale la nivel naţional; doar 78% pentru prima doză şi 62% pentru cea de-a doua doză a vaccinului rujeolă-oreion-rubeolă (ROR). Este o consecinţă a acumulării unei cohorte de copii nevaccinaţi, care nu sunt protejaţi. Acest lucru s-a întâmplat şi în alte ţări, nu doar în România. Aceste măsuri de sănătate publică, recomandate şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, sunt pentru reducerea consecinţelor unei răspândiri epidemice a rujeolei, boală care are ca ţintă eliminarea ca problemă de sănătate publică, la nivel global", a declarat Alexandru Rafila, conform Agerpres.

Marţi seară Ministerul Sănătăţii a anunţat că a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 şi 11 luni, precum şi recuperarea celor nevaccinaţi sau cu schema de vaccinare incompletă, având în vedere creşterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum şi numărul mare de spitalizări în secţiile de pediatrie şi boli infecţioase al copiilor infectaţi.

Conform INSP, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate de la 1 ianuarie 2023 până la data de 30 noiembrie 2023 este de 1.855. Aceste cazuri de rujeolă s-au înregistrat în 29 de județe, printre care și Cluj (194) și în municipiul București.

Ministerul Sănătăţii a transmis că va derula o campanie de informare a părinţilor, împreună cu medicii de familie, pentru o mai bună aderenţă la programul de vaccinare.

Comenteaza