Rafila vrea ca antibioticele să nu mai poată fi vândute în farmacii pe rețetă simplă

Rafila vrea ca antibioticele să nu mai poată fi vândute în farmacii pe rețetă simplă

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că ia în considerare să reglementeze vânzarea antibioticelor prescrise pe bază de rețetă simplă.

Ministrul Rafila susține că se gândeşte „foarte serios” la o reglementare potrivit căreia acestea să nu mai poată fi eliberate „eventual nici măcar pe bază de reţetă simplă”, relatează Agerpres.

"Prescrierea de antibiotice trebuie să fie potrivită cu boala, în sensul că antibiotice de rezervă nu trebuie prescrise ca antibiotice de primă intenţie. (…) Eliberarea antibioticelor din farmacie trebuie făcută strict pe reţetă. Ne gândim foarte serios să reglementăm astfel încât antibioticele să nu mai poată să fi eventual eliberate nici măcar pe bază de reţetă simplă. Chiar dacă nu sunt compensate să aibă un regim de eliberare care să le facă mai greu accesibile publicului", a spus Alexandru Rafila, marți, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Miercuri, la Parlament, ministrul a explicat că România este de mai mulţi ani pe primele locuri în ceea ce priveşte consumul de antibiotice şi circulaţia bacteriilor multirezistente și că acest lucru trebuie ţinut sub control.

"Ţările care consumă raţional, aş spune, antibiotice, acestea se eliberează mai greu în farmacii, se dau întotdeauna numai antibioticile de primă intenţie, cu foarte mare dificultate se acceptă înlocuirea unui antibiotic decât când există evidenţe clinice foarte clare. Lucrul ăsta trebuie ţinut sub control pentru că noi suntem pe primele locuri în ceea ce priveşte bacteriile multirezistente. Iar infecţiile asociate asistenţei medicale provocate de aceste bacterii pun vieţile în pericol. E o mare provocare şi pentru România", a declarat Rafila.

 

Comenteaza