Raportul COVID. Câți clujeni au fost depistați cu virusul în ultima zi

Raportul COVID. Câți clujeni au fost depistați cu virusul în ultima zi

Județul Cluj se află vineri pe locul doi la incidența cazurilor de COVID-19 și la numărul infectărilor depistate în ultimele 24 de ore.

În ultimele 24 de ore, în Cluj au fost depistate 33 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, de patru ori mai multe față de ziua anterioară, când au fost raportate doar 8.

La nivel național, cele mai multe cazuri s-au înregistrat în municipiul Bucureşti - 80 şi în judeţele Cluj - 33 și Brașov, cu 18 noi infectări. La polul opus, județele Călărași, Ialomița, Mehedinți și Vâlcea nu au raportat niciun caz nou.

În ceea ce privește incidența infectărilor, Clujul are 0,54 cazuri la mia de locuitori, imediat sub municipiul București - 0,59.

Sub 30 de pacienți cu COVID în spitalele din Cluj

În Cluj sunt 27 de pacienți cu COVID internați în spitale, dintre care un copil, iar pe secțiile ATI sunt 10 bolnavi în stare gravă, toți adulți.

Pe secțiile COVID din țară sunt 490 de persoane internate, dintre care 29 minori, iar la Terapie Intensivă sunt 79 de pacienți.

În ultimele 24 de ore, în România au fost depistate 404 persoane infectate cu SARS-CoV-2 și au fost raportate trei decese. 

Comenteaza