COVID: Numărul cazurilor noi și al deceselor din ultima zi

COVID: Numărul cazurilor noi și al deceselor din ultima zi

În ultimele 24 de ore, au fost raportate șapte decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus.

În ultimele 24 de ore au fost depistate 271 de persoane cu COVID – 19, cu 118 mai puține față de ziua anterioară. 

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 426 cu 30 mai puțin faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 51 persoane, cu două mai puțin față de ziua anterioară.

Dintre cei 51 de pacienţi internaţi la ATI, 47 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 41 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii. Niciun minor nu se află la Terapie Intensivă.

Până astăzi, 65.713 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat. În ultima zi au fost raportate de către INSP 7 decese (2 bărbați și 5 femei), dintre care 4 decese raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 7 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități. Din totalul de 7 pacienți decedați, 5 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. Ambii pacienți vaccinați prezentau comorbidități. 

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.476 teste RT-PCR și 7.343 teste rapide antigenice.

Comenteaza