Renovări la Spitalul de Recuperare din Cluj. Vor costa peste 2 milioane de lei

Renovări la Spitalul de Recuperare din Cluj. Vor costa peste 2 milioane de lei

Consiliul Județean Cluj a aprobat indicatorii tehnico-economici ai investiției ce vizează modernizarea sistemului de climatizare a blocului operator din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare.

„Continuăm să acordăm sprijin financiar spitalelor clujene. Această investiție este mai mult decât necesară având în vedere faptul că actuala centrală de ventilație este veche și întâmpină o serie de probleme de funcționare. Odată cu finalizarea lucrărilor, activitatea din blocul operator se va putea desfășura în condiții optime, de igienă și confort, în conformitate cu necesitățile actuale”, a transmis Alin Tișe, liderul CJ Cluj.

Operațiunile vor consta în înlocuirea centralei de ventilație și a tubulaturii acesteia, urmând a fi derulate la etajul 9 al corpului C1 din incinta unității medicale aflate în subordinea forului administrativ județean.

Principalele lucrări propuse sunt demontarea tavanelor false existente, desfacerea circuitelor instalației electrice aferente actualei centrale de ventilație, montarea elementelor noii centrale și executarea de străpungeri pentru tubulatură.

De asemenea, se dorește montarea tubulaturii exterioare și termoizolarea ei, montarea noii instalații electrice, confecționarea măștilor pentru tubulatura verticală de absorbție, montarea noului tavan fals și etanșeizarea acestuia, precum și refacerea finisajelor la pereți și tavane.

Clădirea în care vor fi executate lucrările aparține domeniului public al județului Cluj și se află în administrarea Spitalului Clinic de Recuperare.

Proiectul are o valoare totală de 2.338.523 lei, cu TVA inclus. Finanțarea investiției va fi asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean Cluj, începând cu anul 2023, precum şi din alte surse legal constituite.

Comenteaza