Rogobete vrea tarifare actualizată și clasificare pe categorii a gărzilor: E un model de acum 15 ani, evident că nu mai funcţionează
- Scris de Ziua de Cluj
- 05 Ian 2026, 11:16
- Sănătate
- Ascultă știrea
Plata gărzilor medicilor se face după un model gândit în urmă cu 15 ani, care “nu mai funcționează” și generează inechități majore, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Alexandru Rogobete a declarat, duminică seară, că sunt mai multe inechităţi în ceea ce priveşte gărzile pe care medicii le fac în spitalele din România şi că strategia gărzilor “trebuie schimbată la 180 de grade”.
Ministrul a spus duminică seara la Antena 3 că “tarifarea gărzilor a fost gândită la un moment dat, acum 15 ani, după un model care este evident că nu mai funcţionează şi el aduce o mare inechitate. (...) ele se plătesc procentual la venitul calculat din anul 2017, deşi garda se realizează în anul 2026. Este prima inechitate. A doua este că ele sunt plătite la fel, indiferent de rangul spitalului” - a explicat Rogobete.
De asemenea, potrivit acestuia, “nu este echitabil ca medicii care lucrează în spitale de urgenţă din centre mari – unde cazurile sunt mai multe şi mai complexe – să primească aceleaşi sume de bani ca cei din spitale mici, care poate nu au niciun pacient într-o gardă“.
Ministrul a mai spus că îşi doreşte o clasificare a gărzilor în trei categorii: gardă la domiciliu, gardă de monitorizare și gardă de urgență, precum și ca plata a gărzilor să se facă pe tarif fix.











