România a trecut de 20.000 de cazuri COVID. 196 de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore
- Scris de Ziua de Cluj
- 05 Iun 2020, 12:58
- Sănătate
- Ascultă știrea
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 484.782 de teste, aproape 12.000 în ultimele 24 de ore.
Până astăzi, 5 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.103 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.145 au fost declarate vindecate și externate.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 196 noi cazuri de îmbolnăvire. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.932 teste.
La ATI, în acest moment, sunt internați 152 de pacienți.
Totodată, până acum, 1308 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău, au decedat.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.395 de persoane. Alte 95.847 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.