România are un consum cu 70% mai mare de antibiotice decât media europeană
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Oct 2016, 15:03
- Sănătate
- Ascultă știrea
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunţat joi, în cadrul unei dezbateri, că Ministerul Sănătății va derula săptămânile viitoare o campanie pentru educarea populației privind consumul "judicios" al acestor medicamente, relatează agerpres.ro.
"Din păcate, am ajuns pe locul unu în Europa la consumul de antibiotice. Avem un consum cu 70 la sută mai mare de antibiotice decât media europeană. Trei la sută din populaţia României ia în fiecare zi antibiotice", a spus ministrul Vlad Voiculescu.
Printre cauzele care duc la acest consum exegerat de antibiotice, Ministrul Sănătăţii a amintit mecanismele de control din spitale, lipsa infecţioniştilor din unităţile sanitare, dar şi educaţia generală a populaţiei.