Secretarul general al ONU avertizează: Omenirea nu este în pregătită pentru o nouă pandemie
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU) afirmă că omenirea nu este încă pregătită pentru o eventuală nouă pandemie.
Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a declarat că omenirea nu este încă pregătită pentru o eventuală nouă pandemie, informează DPA, potrivit Agerpres.
„Trebuie să facem mai mult", a declarat secretarul general al ONU cu ocazia Zilei Internaţionale de Pregătire împotriva Epidemiilor, care este sărbătorită pe 27 decembrie.
Secretar general ONU: „Trebuie să renunţăm la dezastrul moral şi medical al ţărilor bogate”
„Trebuie să renunţăm la dezastrul moral şi medical al ţărilor bogate care acaparează şi controlează proviziile de produse medicale în caz de pandemie şi să ne asigurăm că toată lumea să aibă acces la diagnostice, tratamente şi vaccinuri", a declarat Antonio Guterres, reflectând asupra lecţiilor pe care omenirea le-a învăţat după pandemia de COVID-19.
La iniţiativa preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) găzduieşte în prezent o serie de negocieri ce vizează un tratat global privind pandemiile, în vederea îmbunătăţirii reglementărilor şi a pregătirii pentru pandemiile viitoare.
Tratatul urmează să fie adoptat în cadrul Adunării Mondiale a Sănătăţii, programată între 27 mai şi 1 iunie 2024; cu toate acestea, proiectul viitorului tratat, redactat pe 30 de pagini, rămâne extrem de controversat.
Printre altele, actuala propunere reglementează cât de repede sunt împărtăşite informaţiile despre noii agenţi patogeni, cine şi unde va produce vaccinurile şi medicamentele, precum şi modul în care acestea sunt distribuite.
Chiar dacă tratatul va fi adoptat la reuniunea OMS, acesta va intra în vigoare dacă este ratificat de un număr suficient de ţări şi ar fi valabil doar în acele state.
Ţările bogate au criticat faptul că ar fi obligate să dezvăluie detalii despre finanţarea cercetărilor medicale şi că firmele farmaceutice ar fi obligate să adopte o transparenţă a preţurilor.
Proiectul prevede, de asemenea, ca producătorii să renunţe la drepturile de proprietate intelectuală asupra produselor farmaceutice în cazul unei noi pandemii şi să cedeze o parte din producţia lor către OMS pentru a fi distribuită.
În Germania, sute de plângeri au fost depuse la Curtea Constituţională Federală împotriva acestui tratat. În septembrie, una dintre ele a fost respinsă pe motiv de inadmisibilitate. Reclamantul se temea că OMS ar putea emite directive obligatorii şi că ar putea trece peste deciziile luate de statele suverane cu privire la măsurile de sănătate, în cazul proclamării unor pandemii şi urgenţe sanitare.