Societatea Română de ATI, reacție fermă la cazul de la Sf. Pantelimon: "În niciun caz nu poate fi vorba de crimă/ omor cu premeditare"

Societatea Română de ATI, reacție fermă la cazul de la Sf. Pantelimon: "În niciun caz nu poate fi vorba de crimă/ omor cu premeditare"

Societatea Română de Anestezie-Terapie Intensivă a reacționat, printr-un comunicat de presă, la cazul deceselor suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon, afirmând că "în niciun caz nu poate fi vorba de crimă/ omor cu premeditare".

Două doctorițe anesteziste de la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală au fost reținute miercuri de procurori, joi fiind arestate preventiv, pentru 30 de zile, fiind acuzate că ar fi provocat decesul unui pacient internat în secția ATI a spitalului.

După arestarea preventivă a celor doi medici, Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă a transmis, într-un comunicat, că în cazul de la spitalul Sf. Pantelimon „NU poate fi vorba de crimă / omor cu premeditare”.

Iată precizările Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă:

„În lumina evidențelor din literatura științifică și a ghidurilor internaționale de bună practică medicală, NORADRENALINA (NA) este un medicament vasopresor folosit in stările de șoc in anumite doze recomandate iar ținta terapeutică este menținerea unei tensiuni arteriale medii (TAM) de cel puțin 65 mmHg.

În cazul in care nu se atinge ținta suntem în fața unui ȘOC REFRACTAR la tratamentul vasopresor și se acceptă creșterea temporară (ore) a NA chiar la doze mamut sau asocierea unui alt medicament vasopresor de linia 2.

Dacă nici așa nu se atinge ținta se revine la doza recomandata de ghiduri pentru ca este dovedit că mortalitatea crește proporțional cu dozele exccesive de NA administrată.

Pe de altă parte neatingerea țintei de TAM pe o perioadă de câteva ore, prezice o mortalitate de 100%.

Din datele puse la dispoziție de Parchet rezultă clar că este vorba despre o cunoaștere incompletă a laturii medicale a cazului și că de fapt era vorba de un pacient profund hipotensiv (TAM 33-45 mm.Hg) cu șoc refractar aflat sub doze mamut de NA (15-20 ml / oră!) la care s-a revenit la o doză recomandată (1 ml/oră).

Deci în nici un caz NU poate fi vorba de crimă / omor cu premeditare. Desigur, aceste argumente științifice trebuie integrate în ansamblul datelor medicale despre pacient (diagnostice de internare, complicații, patologii cronice coexistente, scoruri de severitate ale afecțiunilor, alte tratamente și intervenții, etc.) pentru o analiză medicală corectă și completă care să ofere organelor de justiție toate informațiile necesare pentru stabilirea adevărului.

Corpul medical își dorește colaborarea cu sistemul de justiție pentru o analiză comună, transparentă și profesionistă atât a malpraxisului cât și a unor astfel de cazuri și regretăm absența în România a unui grup de experți medicali acreditați de sistemul de justiție care să poată oferi expertiză magistraților. Poate acest moment extrem de neplăcut va face ca și în România să fie adoptate reglementările legislative absolut necesare, prezente în legislația majorității țărilor europene, referitoare la acest domeniu extrem de sensibil.

O asemenea abordare pe viitor va reduce emoția socială, senzaționalul și oroarea cu orice preț, neîncrederea în sistemul medical, demonizarea și implicit timorarea și demotivarea medicilor.”

Poziția publică este semnată de președintele Societății Române de ATI, Șerban Bubenek, și de fostul președinte, actual vicepreședinte, Dorel Săndesc.

Comenteaza