Studiu istoric și de trafic pentru Centrul Integrat de Transplant din centrul Clujului. Va fi ridicat pe un teren aflat în paragină de 12 ani

Studiu istoric și de trafic pentru Centrul Integrat de Transplant din centrul Clujului. Va fi ridicat pe un teren aflat în paragină de 12 ani

Consiliul Județean Cluj a desemnat câștigătorii contractelor pentru întocmirea studiului istoric și a celui de trafic, în vederea construirii la Cluj a primului Centru Integrat de Transplant din țară, unul dintre extrem de puținele de acest gen din Europa.

"Astfel, firma câștigătoare pentru întocmirea studiului istoric este Ektra Studio SRL, valoarea contractului fiind de 21.300 de lei, fără TVA, în timp ce Universitatea Tehnică – Laboratorul Trafic şi Securitate Rutieră va întocmi studiul de trafic în schimbul sumei de 22.175 de lei, fără TVA", transmite CJ Cluj, care precizează că achizițiile au fost necesare în vederea lansării, în luna octombrie, a concursului internațional de soluții pentru elaborarea documentației tehnice.   

La finalul lunii ianurie 2019, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, anunţa construirea unui Centru Integrat de Transplant (CIT), pe un teren de 7.000 mp din centrul oraşului, care stă nefolosit de 12 ani. 

Este vorba de un teren aflat în proprietatea publică a judeţului Cluj, situat între străzile Hasdeu şi Victor Babeş, între principalele clinici şi căminele studenţeşti. Acesta a fost concesionat în 2006-2007, când preşedinte al CJ Cluj era liberalul Marius Nicoară, firmei Nisco Invest, care urma să construiască aici un mall sub denumirea de Akademia Center. Investiţia nu s-a mai realizat, iar ulterior au fost vehiculate mai multe variante pentru acest teren: parking, centru IT sau spital monobloc. Acum, Alin Tişe aduce în discuţie CIT, investiţie ce ar urma să fie realizată cu bani de la CJ şi din fonduri europene. 

Centrul ar urma să fie finalizat în cinci ani, pentru finanţarea acestuia CJ urmând să depună trei proiecte pe fonduri europene: "Terenul are suprafaţa de 15.000 mp, iar suprafaţa construită va fi de 7.000 mp.

Viitorul centru ar urma să aibă 300 de paturi şi va găzdui, treptat, şi Institutul de Neurologie. Pe lângă activitatea propriu-zisă de transplant, va fi şi o activitate de cercetare şi de formare medicală continuă.

Comenteaza