Testul de salivă pentru COVID-19, lansat în Marea Britanie. Poate fi făcut acasă
Pacienţii suspecţi de coronavirus pot face un test de salivă pentru a vedea dacă au boala, au anunţat cei de la Universitatea din Southampton. Până acum, potenţialii bolnavi au fost supuşi unor examinări incomode cu tampon pentru a prelua probele.
Pacienţii care sunt suspecţi de coronavirus pot face un test de salivă pentru a vedea dacă au boala, au anunţat cei de la Universitatea din Southampton, care va lansa aceste teste, transmite Mediafax.
Până acum, potenţialii bolnavi au fost nevoiţi să fie supuşi unor examinări incomode cu tampon pentru a prelua probe. Testul actual presupune, de obicei, prelevarea de spută cu un tampon din interiorul nasului şi din partea din spate a gâtului, folosind un băţ lung.
Dar noul sistem care este testat presupune o simplă probă de salivă care o poate da individul în cauză şi o poate trimite spre analiză.
Peste 14.000 de cadre medicale, angajaţi ai universităţii şi rudele acestora vor fi printre primele grupuri care vor participa la un test pilot, cu truse de testare livrate la domiciliul lor sau la locurile de muncă pentru a le completa săptămânal.
Secretarul de stat pentru Sănătate Matt Hanckok a anunţat că ”acest teste poate fi făcut de acasă şi va salva timp şi efort din partea autorităţilor”, conform The Mirror.