Vaccin nou de la Moderna, aprobat în UK. Vizează atât Omicron, cât şi tulpina originală și ar putea fi administrat doar o dată pe an

Vaccin nou de la Moderna, aprobat în UK. Vizează atât Omicron, cât şi tulpina originală și ar putea fi administrat doar o dată pe an

O nouă generaţie de vaccin împotriva COVID-19 de la Moderna, care ar putea fi administrat doar o dată pe an, a fost aprobat pentru utilizare la adulţi în Marea Britanie.

Anunţul a fost făcut de laboratorul american, precizând că este vorba despre o premieră la nivel mondial, relatează AFP şi dpa. Această versiune a vaccinului constă într-o doză de rapel "bivalentă", care vizează atât varianta Omicron, cât şi tulpina originală a SARS-CoV-2, şi "provoacă un răspuns imunitar puternic" împotriva ambelor variante, inclusiv a subvariantelor Omicron BA.4 şi BA.5, a declarat Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi a Produselor Medicale (MHRA) din Marea Britanie.

"A fost aprobată pentru doze de rapel pentru adulţi de către MHRA, care a concluzionat că îndeplineşte standardele de siguranţă, calitate şi eficacitate ale autorităţilor de reglementare din Regatul Unit", a precizat agenţia într-un comunicat, conform Agerpres.

Efectele secundare observate sunt "de obicei uşoare" şi similare cu cele observate la variantele anterioare ale serului, se precizează în comunicat.

"Ceea ce ne oferă acest vaccin bivalent este un instrument mai clar în cutia noastră de instrumente pentru a ne ajuta să ne protejăm împotriva acestei boli, pe măsură ce virusul continuă să evolueze", a declarat directoarea MHRA, June Raine.

Directorul medical al Moderna, dr. Paul Burton, a declarat anterior că noul vaccin poate creşte anticorpii unei persoane la niveluri atât de ridicate încât administrarea sa poate fi necesară doar anual.

La rândul său, directorul general al Moderna, Stéphane Bancel, a subliniat "rolul important" pe care îl poate juca această "noua generaţie" de vaccin în protecţia împotriva COVID-19.

El a subliniat că Marea Britanie a devenit astfel prima ţară care a aprobat un vaccin bivalent care vizează şi varianta Omicron, devenită cea mai răspândită în Europa.

Comenteaza