Veste bună pentru un spital din Cluj. Investiție de 11 mil. lei pentru modernizarea instalațiilor electrice

Veste bună pentru un spital din Cluj. Investiție de 11 mil. lei pentru modernizarea instalațiilor electrice

Proiectul Consiliului Județean Cluj ce vizează „Creșterea siguranței pacienților Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello” a fost selectat pentru finanțare. Valoarea totală a investiției este de 11.242.872 de lei.

Proiectul a fost depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 „Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19”.

Scopul inițiativei este acela de a crește siguranța pacienților Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate subordonată forului administrativ județean, prin extinderea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii instalațiilor electrice, de fluide medicale și de ventilare și tratare a aerului.

„Este o nouă veste bună atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienții unității sanitare. Odată cu implementarea acestui proiect de importanță majoră vom reuși să creștem siguranța și calitatea infrastructurii medicale și să contribuim la asigurarea climatului optim de realizare a actului medical”, a transmis Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Operațiunile pe care le presupune investiția constau în realizarea unei noi infrastructuri electrice pentru corpurile C1 și C2 ale spitalului, a unei noi infrastructuri de ventilare și tratare a aerului pentru etajul 1 al pavilionului II al corpului C2, precum și a unei noi infrastructuri de fluide medicale, la subsolul, parterul și etajul corpului C2.

Această reușită se alătură uneia similare, anterior fiind selectat pentru finanțare și proiectul european ce vizează creșterea siguranței persoanelor internate în Spitalul de Recuperare și în cel de Boli Infecțioase, instituții sanitare subordonate forului administrativ județean.

Comenteaza