Zeci de decese și mii de cazuri noi de COVID în ultima săptămână
- Scris de Ziua de Cluj
- 03 Apr 2023, 13:24
- Sănătate
- Ascultă știrea
Ministerul Sănătății a anunțat bilanțul privind cazurile de infectare și decesele provocate de COVID-19 din ultima săptămână.
Ministerul Sănătății a anunțat situația cazurilor și deceselor COVID pentru intervalul 26 martie - 2 aprilie 2023.
Astfel, în perioada menționată au fost înregistrate 6.904 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.
Până în prezent, pe teritoriul României au fost înregistrate 3.374.825 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, incidenţa înregistrată la 14 zile fiind de 0,57.
În spitale sunt internate un număr de 1.492 de persoane cu COVID-19. La ATI sunt trataţi 163 de pacienţi, dintre care 134 nu sunt vaccinaţi anti-COVID. Din totalul pacienţilor internaţi, 139 sunt minori, 137 fiind internaţi în secţii şi doi în ATI.
În săptămâna 27 martie - 2 aprilie, au fost raportate de către INSP 59 de decese la pacienţi cu COVID: 30 de bărbaţi şi 29 de femei.
Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40 - 49 de ani, trei la categoria de vârstă 50 - 59 de ani, 8 la categoria de vârstă 60 - 69 de ani, 17 la categoria de vârstă 70 - 79 de ani şi 30 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Potrivit Ministerului Sănătăţii, toţi pacienţii prezentau comorbidităţi şi 23 dintre aceştia erau vaccinaţi anti-COVID.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, în România au murit 67.917 de persoane diagnosticate cu COVID.
În ultima săptămână au fost efectuate 10.497 de teste RT-PCR şi 63.781 de teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.829.578 de teste RT-PCR şi 13.231.245 de teste rapide antigenice.