Zeci de morți și peste 4.000 de cazuri noi de COVID în doar câteva zile

Zeci de morți și peste 4.000 de cazuri noi de COVID în doar câteva zile

Ministerul Sănătății a anunțat bilanțul privind cazurile de infectare și decesele provocate de COVID-19 din ultima săptămână.

Ministerul Sănătății a anunțat situația cazurilor și deceselor COVID pentru intervalul 2 -  8 ianuarie 2023.

Astfel, în perioada menționată au fost înregistrate 4.107 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV
– 2 (COVID – 19).

În total, 1.144 de pacienți cu COVID sunt internați: 1.025 în secții (96 minori) și 119 la ATI (un copil). Dintre pacienții aflați la Terapie Intensivă, 109 sunt nevaccinați.

Până astăzi, 67.460 persoane diagnosticate cu infecție cu Sars-CoV-2 au decedat.

În intervalul 02.01.2023 (10:00) – 08.01.2023 (10:00) au fost raportate de către INSP 52 decese (32 bărbați și 20 femei).

Decesele au fost înregistrate: 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 12 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 27 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toți pacienții decedați prezentau comorbidități. Dintre pacienții decedați, 18 erau vaccinați.

De asemenea, în săptămâna menționată au fost efectuate 12.110 teste RT-PCR și 64.545 teste rapide antigenice.

Comenteaza