Zilele Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello". Clinica din Cluj este centru de excelență în bolile pulmonare

Zilele Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello".  Clinica din Cluj este centru de excelență în bolile pulmonare

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello", unitate sanitară care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, organizează vineri, 15 martie, Zilele Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello" Cluj-Napoca – Centru de excelență în bolile pulmonare.

Evenimentul științific va avea loc începând cu ora 11.00, în incinta unui hotel de 4* din apropierea Parcului Central „Simion Bărnuțiu" și se adresează medicilor de familie și medicilor cu specialități medicale și chirurgicale cu care pneumologii se intersectează în managementul bolilor pulmonare cronice.

Scopul manifestării este acela de a sensibiliza opinia publică asupra impactului bolilor pulmonare la nivelul societății și individual, în condițiile în care bolile cronice pulmonare netransmisibile ocupă locuri fruntașe în ceea ce privește morbiditatea și mortalitatea la nivel global. Diagnosticul precoce poate fi obținut doar prin asigurarea unor servicii standardizate de calitate, efectuate de specialiști în domeniu.

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello" este un centru de excelență în managementul acestor boli, atât prin profesioniști recunoscuți la nivel național și internațional, cât și prin dotările moderne de care dispune, asigurând, uneori, servicii unice pe plan regional.

„Spitalul de Pneumoftiziologie a fost, este și va rămâne, în mod categoric, un reper medical de o mare importanță pentru colectivitatea noastră. Este o instituție medicală care s-a validat atât prin ceea ce oferă pacienților, cât și prin constituirea unui adevărat nucleu de profesioniști în domeniul bolilor pulmonare, care oferă un cadru deosebit și pentru pregătirea viitoarelor generații de medici. Vom continua să investim în acest bastion al luptei împotriva tuberculozei și a altor afecțiuni pulmonare grave", declară Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Reamintim, în acest context, faptul că, având în structură 230 de paturi, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello" este o instituție sanitară de monospecialitate și cu specialitate complementară de chirurgie toracică ce asigură, prin secțiile clinice și serviciile din structură, asistență medico-chirurgicală complexă, curativă, preventivă și de recuperare a pacienților cu afecțiuni respiratorii tuberculoase - TBC și non-tuberculoase (bronhopneumopatia cronică obstructivă - BPOC, astm bronşic, patologie tumorală malignă și benignă, pleurezii, supurații bronho-pulmonare) din județul Cluj și din județele limitrofe.

Comenteaza