Scandal în Consiliul Local pe tema desființării ciclului primar la Colegiul Gheorghe Șincai. Emil Boc: "De ce să ne înghesuim toți în centrul Clujului?" / "Am investit bani ca să descentralizăm educația”

Scandal în Consiliul Local pe tema desființării ciclului primar la Colegiul Gheorghe Șincai. Emil Boc: "De ce să ne înghesuim toți în centrul Clujului?" / "Am investit bani ca să descentralizăm educația”

O situație specială a fost sesizată, luni, la finalul ședinței de Consiliu Local de către învățătorii claselor primare de la Colegiul Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca.

Mihaela Bacu, reprezentantă a învățătorilor de la Colegiul Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca, a atras atenția că la nivelul instituției de învățământ a fost votată de consiliul profesoral o hotărâre potrivit căreia ciclul primar nu va mai funcționa din 2028. Motivul acestei desființări ar fi lipsa spațiilor. Învățătoarea a subliniat că în total sunt peste 500 de copii și 23 de învățători. Ea a cerut municipalității și primarului Emil Boc să intervină în această situație și să găsească soluții pentru ca acest ciclu să nu fie desființat.

În replică, Emil Boc a spus că municipalitatea nu se poate amesteca în deciziile unei școli, iar problema ar trebui dicutată la nivelul conducerii acesteia și al Inspectoratului Școlar Județean. Mai mult de atât, Emil Boc a atras atenția că el susține descentralizarea învățământului astfel încât școlile din centrul orașului și centrul să nu mai fie aglomerate, și i-a încurajat pe profesori și părinți să își ducă copiii și la școlile din cartier.

Primarul a insistat asupra faptului că în următorii patru ani toți cei care acum învață la ciclul primar al acestei școli își vor continua cursurile, însă soluția ar putea fi închiderea înscrierilor la momentul la care se va decide structura viitorului an școlar.

„Nu mă aveți aliat populist în detrimentul intereselor orașului. (…) O soluție ar fi să nu mai fie deschise înscrierile de la anul sau când se decide structura noului an. Cunosc situația, primii care au sărit ca arși au fost părinții. Dar trebuie să înțeleagă că nu este vorba de o desființare de azi pe mâine. (...)

De principu am spus tot ce este acum se duce mai departe, dar dacă o școală nu vrea, pentru că nu poate oferi copiilor condiții decente... de ce să vină toată lumea în centrul Clujului? De ce să ne înghesuim toți în centrul Clujului când avem învățământ primar de calitate cu infrastructură de ultimă generație cu 40 de milioane euro investiți și toată lumea se înghesuie într-o încăpere pentru că vrem să fim toți la Șincai. Am investit acești bani ca să descentralizăm educația în toate zonele Clujui”, a completat Boc.

Anual, peste o sută de copii se înscriu în ciclul primar al acestei unități de învățământ.

Comenteaza