Simbolul primăverii revine la Călățele: berzele au o nouă casă sigură

Simbolul primăverii revine la Călățele: berzele au o nouă casă sigură
| Foto: ipj cluj

Primăvara aduce din nou semnele ei frumoase în județul Cluj, iar revenirea berzelor este, fără îndoială, unul dintre cele mai îndrăgite simboluri ale acestui anotimp.

În localitatea Călățele, berzele și-au construit inițial cuibul pe hornul clădirii Postului de Poliție, o amplasare care putea afecta evacuarea în siguranță a gazelor. Pentru a proteja atât păsările, cât și buna funcționare a clădirii, autoritățile au decis relocarea cuibului.

În acest sens, a fost instalat un stâlp special amenajat pentru susținerea cuibului, amplasat în apropiere, într-o zonă sigură. Inițiativa s-a dovedit un succes, berzele revenind și ocupând rapid noua structură, unde s-au adaptat fără dificultăți.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul Electrica Furnizare S.A., al Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, al Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului, precum și cu implicarea Serviciului Logistic din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.

Reprezentanții instituțiilor implicate au transmis mulțumiri tuturor partenerilor pentru sprijinul acordat și pentru implicarea în protejarea mediului și a faunei sălbatice.

Prin această intervenție, autoritățile își reafirmă angajamentul pentru protejarea mediului și pentru promovarea unei conviețuiri armonioase între comunitate și natură.

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .