Foto Simona Halep, suporter de Grand Slam, cu ”UNICA IUBIRE” la gât, tocmai în Dubai

Simona Halep, suporter de Grand Slam, cu ”UNICA IUBIRE” la gât, tocmai în Dubai
sursa: Instagram @Patrik Ciorcila, @Simona Halep
Simona Halep, suporter de Grand Slam, cu fularul ”U” la gât, tocmai în Dubai
Simona Halep, suporter de Grand Slam, cu fularul ”U” la gât, tocmai în Dubai
Simona Halep, suporter de Grand Slam, cu fularul ”U” la gât, tocmai în Dubai

Suporter U BT în tribune la Dubai: dubla campioană de Grand Slam, Simona Halep a fost alături de elevii lui Mihai Silvășan. 

Simona Halep (34 de ani), fost număr 1 în clasamentul WTA, a fost prezentă în tribunele Coca Cola Arena din Dubai, unde U-BT Cluj Napoca a jucat cel de-al doilea meci din ABA League. Deși clujenii au început curajos jocul și au arătat un nivel bun în fața unei echipe puternice aflate în mare formă, până la urmă formația pregătită de Mihai Silvășan a cedat în cel de-al doilea meci din ABA League, scor 81-77.

”Simona Halep alături de noi la Dubai”, atransmis și facebook.com/ubtcluj lângă fotografia cu Patrick Ciorcilă, alături de Simona, echipată ca un adevărat suporter al Universității, cu fularul alb-negru având sloganul ”Unica iubire”. Imagini din postura de suporter au fost postate și de dubla campioană de Grand Slam pe pagina personală de Instagram. 

Amintim că Grupul Sports Festival, care organizează la Cluj cel mai mare eveniment multi-sportiv din România, a preluat managementul imaginii Simonei Halep. „Este o onoare să preluăm managementul imaginii Simonei Halep. Vorbim despre cea mai mare tenismenă română din toate timpurile, despre cea mai cunoscută sportivă a României.

Relația noastră cu Simona s-a construit pas cu pas, prin proiecte serioase și multă încredere. Ne dorim să consolidăm și să creștem brandul ei personal, într-un mod autentic, bazat pe aceeași încredere care ne-a legat până acum și care ne permite să construim ceva durabil”, a explicat co-fondatorul Sports Festival, Patrick Ciorcilă în urmă cu o lună

Halep a anunțat chiar în cadrul Sports Festival de anul acesta, că meciul său oficial de retragere va avea loc în 2026 în cadrul aceluiași eveniment. „E un loc special pentru mine, așa că vă anunț că meciul meu de retragere va fi la anul, aici, la Cluj, la Sports Festival. Vă mulțumesc pentru toată susținerea voastră în toată cariera mea!”, declara Simona Halep. Retragerea oficială a Simonei Halep se va petrece aici, la Cluj-Napoca, BT Arena, în 13 iunie 2026.

Comenteaza