Asociația Meta Urban cere simplificarea procedurilor de obținere a avizului de muncă pentru străini
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Oct 2024, 13:18
- Social
- Ascultă știrea

Asociația Meta Urban a trimis o scrisoare deschisă către miniștrii Afacerilor Interne și Afacerilor Externe, în care solicită ca cetățenii străini să poată primi mai ușor avizul de muncă pe teritoriul României.
Meta Urban, asociația din Cluj care promovează o viziune integrată pentru modernizarea urbană și rurală în România, bazată pe principiile „smart specialisation”, „smart city” și digitalizare, a adresat o scrisoare deschisă miniștrilor de Interne și Externe în care cere simplificarea procedurilor de verificare și autorizare a muncitorilor străini care solicită dreptul de muncă pe teritoriul României.
"Demersul vine în contextul în care procurorii DNA au prins în flagrant doi polițiști de la Imigrări pe care îi acuză că primeau șpagă de la patronii firmelor de recrutare a angajaților asiatici ca să le urgenteze avizele de muncă în România", și-au motivat acțiunea reprezentanții Mata Urban.
COMUNICAT DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 octombrie 2024, față de inculpatul BULIMEJ RAREȘ-GABRIEL, comisar șef de poliție, împuternicit șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale).
Totodată, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul NIȚĂ BOGDAN, agent de poliție în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2022 – 2023, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel în calitate de împuternicit șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, ar fi acceptat de la suspectul Niță Bogdan, agent de poliție în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, promisiunea primirii unor sume de bani în schimbul urgentării unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, pentru urgentarea mai multor programări ale cererilor de depunere a avizelor de muncă / angajare pentru cetățenii străini din țările extra europene și, implicit, pentru urgentarea soluționării acestor cereri și pentru eliberarea, în mod preferențial a acestor avize, pe numele și pe seama mai multor societăți comerciale.
Astfel, la data de 03 octombrie 2024, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel ar fi acceptat cu titlul de mită, suma de 12.000 de euro de la suspectul Niță Bogdan, pentru a urgenta soluționarea a 25 de cereri de angajare pentru cetățenii străini din țările extra europene depuse de mai multe societăți comerciale, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Anterior, la data de 02 octombrie 2024, agentul de poliție Niță Bogdan, printr-un intermediar, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 31.400 de euro în parcarea unui centru comercial din București ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Suma respectivă ar fi fost solicitată de suspectul Niță Bogdan pentru obținerea permiselor de muncă pentru 38 de cetățeni străini din Asia.
La data de 04 octombrie 2024, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Inculpatului Bulimej Rareș-Gabriel, respectiv suspectului Niță Bogdan li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 și 309 Cod de procedură penală.
ZIUA de CLUJ vă prezintă scrisoarea deschisă a Asociației Meta Urban:
"Scrisoare deschisă către Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Afacerilor Externe,
Stimate domnule ministru al Afacerilor Interne, Marian-Cătălin PREDOIU
Stimată doamnă ministru al Afacerilor Externe, Luminiţa-Teodora ODOBESCU
În contextul actual al lipsei acute de forță de muncă din România, solicităm respectuos simplificarea procedurilor de verificare și autorizare a muncitorilor străini care solicită dreptul de muncă pe teritoriul României. Deficitul forței de muncă, deja amplificat de dinamica pieței, necesită soluții rapide și eficiente pentru a evita impactul economic negativ previzionat.
Digitalizarea parțială a procesului de obținere a avizului de muncă, deși un pas în direcția corectă, se dovedește insuficientă și creează sarcini administrative duble. În prezent, documentele încărcate electronic pe platforma Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) trebuie depuse și fizic, ceea ce nu doar că îngreunează procesul, ci menține birocrația redundantă. Procedurile curente nu răspund nevoilor economice actuale și creează întârzieri nejustificate, afectând competitivitatea României pe piața europeană a muncii.
Un exemplu concret îl reprezintă cerința ca angajatorul să obțină cazierul judiciar de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), doar pentru a-l depune ulterior tot la o instituție din subordinea acestui minister, respectiv IGI. În era digitalizării și a interconectării instituționale, acest proces ar putea fi simplificat prin acces direct la aceste date de către IGI, fără implicarea angajatorului.
De asemenea, obținerea unei adeverințe de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) cu posturile vacante, care nu are nicio relevanță directă în procesul de eliberare a avizului de muncă, devine o formalitate birocratică inutilă. Toate aceste date sunt deja accesibile la nivel de instituții de stat și ar trebui integrate într-un flux unitar și transparent, fără a solicita angajatorului să fie purtat între multiple agenții.
În ceea ce privește termenul de obținere a avizului de muncă și a vizei de lungă ședere în scop de muncă, actualele proceduri prelungesc procesul până la 3-4 luni. Ulterior, obținerea vizei durează alte aproximativ 3 luni, ceea ce afectează sever capacitatea angajatorilor de a acoperi posturile vacante într-un interval rezonabil.
Potrivit unui studiu realizat de PricewaterhouseCoopers (PwC), deficitul de forță de muncă pentru anul 2022 era estimat la 145.000 de persoane, iar în lipsa unor măsuri imediate, acesta poate crește la 224.000 de persoane până în 2026. Pierderile economice asociate acestui deficit de forță de muncă sunt considerabile: 4,4 miliarde EUR, în 2022, și, posibil, până la 9,5 miliarde EUR, în 2026. În fața acestui risc economic, simplificarea și eficientizarea procedurilor de imigrație pentru muncitorii străini devine esențială pentru menținerea competitivității economice a României.
Mai mult, complexitatea și durata acestor proceduri pun o presiune suplimentară asupra angajaților IGI, creând un context favorabil pentru dezvoltarea unor rețele mafiote subterane, care speculează nevoia urgentă de forță de muncă și facilitează obținerea avizelor prin metode ilicite. Această situație subminează încrederea în instituțiile statului și perpetuează corupția, cu efecte devastatoare pe termen lung.
Concluzionând, solicităm implementarea unor măsuri rapide și eficiente pentru simplificarea procedurilor administrative legate de obținerea dreptului de muncă pentru muncitorii străini, inclusiv:
- Digitalizarea completă a procesului, eliminând obligativitatea depunerii fizice a documentelor.
- Accesul direct al instituțiilor implicate (IGI, MAI, AJOFM,ONRC etc.) la datele necesare, fără implicarea angajatorilor în obținerea documentelor care pot fi furnizate automat.
- Reducerea termenelor de procesare a avizelor de muncă și a vizelor de lungă ședere, astfel încât România să devină un mediu atractiv și competitiv pentru angajarea muncitorilor străini.
Apreciem atenția acordată acestei probleme și rămânem deschiși la dialog, pentru a identifica soluții adecvate care să sprijine atât mediul de afaceri, cât și economia națională.
Alin DANCI
Horia NASRA
Ioan Aurel CHERECHEȘ
Cătălin CROITORU
Vladimir DAN"