Au început să fie încărcate cardurile educaționale. Ce poți face cu cei 500 de lei per elev

Au început să fie încărcate cardurile educaționale. Ce poți face cu cei 500 de lei per elev

Aproape 500.000 de carduri educaționale au fost încărcate cu câte 500 de lei pentru anul școlar în curs, iar alte peste 200.000 urmează a fi emise și încărcate.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pîslaru a anunțat că azi, 27 noiembrie, aproape 500 de mii de carduri educaționale au fost încărcate cu câte 500 de lei pentru anul școlar în curs, 2025-2026. „În perioada imediat următoare, vor fi emise cardurile pentru alți 209.696 de copii nou eligibili, precum și pentru cei ale căror date au fost actualizate”, a mai spus ministrul pe Facebook. Anunțul vine după ce Edupedu.ro a scris în urmă cu trei zile că „vineri (n. red 28 noiembrie) ar putea să fie deblocate sumele, iar în câteva zile s-ar putea face plata”, anunța atunci ministrul Dragoș Pîslaru, potrivit Edupedu.

Ministrul a spus că pentru alți 200.000 de elevi care sunt eligibili de anul acesta și nu au carduri, vor fi emise în curând și încărcate.

„În perioada imediat următoare, vor fi emise cardurile pentru alți 209.696 de copii nou eligibili, precum și pentru cei ale căror date au fost actualizate. După confirmarea distribuției de către școli, vom procesa și încărcarea acestor carduri”, a adăugat ministrul.

Încărcarea cardurilor a întârziat și în aces an școlar. În cea mai recentă declarație a ministrului Daniel David, acesta spunea că în luna noiembrie vor fi încărcate cardurile, fără să precizeze o dată exactă.

Ce se poate cumpăra cu tichetele educaționale

Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023. Pe site-ul -ul Ministerului Fondurilor Europene apar mai multe informații despre tichete și utilizarea lor.

Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;

Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;

Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;

Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.

Sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.

Comenteaza