Cea mai mare pensie din România după recalculare: Cine o primește și cum a fost obținută
- Scris de Ziua de Cluj
- 01 Sep 2024, 08:30
- Social
- Ascultă știrea
Pensia este încasată de un fost angajat în sistemul bancar, care a contribuit la sistemul de pensii doar 18 ani, însă contribuțiile acestuia au fost foarte mari, a explicat ministrul Muncii, Simona Bucura – Oprescu.
Cea mai mare pensie din România, după recalculare, a ajuns la impresionanta sumă de 100.000 de lei lunar, echivalentul a aproximativ 20.000 de euro. Această pensie este încasată de un fost angajat din sistemul bancar, conform Alba24.ro.
Ministrul a explicat că pensia respectivă provine din sistemul public și se bazează pe principiul contributivității.
"Este o pensie a unui asigurat care a lucrat în domeniul financiar-bancar, având un stagiu de cotizare de 18 ani, dar cu contribuții foarte mari. În urma unei contribuții substanțiale, acesta beneficiază de cea mai mare pensie din România, în valoare de aproximativ 100.000 de lei", a declarat Simona Bucura-Oprescu în cadrul emisiunii "Insider Politic" de la Prima TV.
Întrebată dacă este vorba despre guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ministrul a negat și a precizat că pensia aparține unui angajat al unei instituții bancare private.
"Vorbim despre domeniul financiar-bancar, dar într-o instituție privată. Este vorba despre o instituție bancară care nu a falimentat în anii '90, cu o reputație prestigioasă și o cotă de piață semnificativă și astăzi", a subliniat Bucura-Oprescu.