Foto Colectă pentru cățelușii de la adăpostul din Viișoara / Hrană sau bani

Sâmbătă, 15 iulie, are loc o nouă colectă pentru cățeii de la adăpostul din Viișoara. Sunt peste 300 de suflete care au nevoie de ajutorul iubitorilor de animale.

Colecta de hrană se organizează în parcarea Kaufland de la Turda, la un stand special amenajat de cei de la Asociația Amicii Noștri. Colecta se face între orele 9.30-12.30 indiferent de vreme.

„Colectă!!! Câinii salvați de pe străzile Turzii și împrejurimi au nevoie de sprijinul nostru. Orice ajutor e bine primit. Sâmbătă 15 Iulie vă aștept în parcare la Kaufland de la 9,30-12,30 indiferent de vreme  să facem fapte bune” scrie Daniela Panaitescu pe Facebook.

Cei care doresc și pot să ofere o mână de ajutor fie donând hrană sau bani, sunt așteptați sâmbătă în locația amintită.

Comenteaza