Cum ar fi să crești liber de etichete?

Hai să vezi ce se întâmplă când începi cu oamenii, nu cu etichetele! Un proiect pentru 30 de studenți de la media din Cluj.

În Cluj, la Zbor Hub a început prioritizarea oamenilor și a viitoarei generații de jurnaliști și oameni din media.

Proiectul „No Labels Attached” al Asocaiției EROS (finanțat prin programul StartONG lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow) a lucrat, pe parcursul a 4 ateliere și cu un sprint de producție, cu 30 de studenți de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) și tot ce le-a fost cerut acestora a fost: să pună oamenii înaintea etichetelor și contextul înaintea senzaționalului. Acesta a fost mai mult decât o serie de întâlniri: a fost un loc spațiu sigur, gratuit, pentru tineri în care încrederea, curajul și reflexele profesionale s-au construit pas cu pas.

Nu a existat un „moment unic” care să schimbe totul. A existat, în schimb, un parcurs: de la un check-in raportat la privilegii și opresiuni, identitate și expresie de gen, la un titlu rescris onest. De la emoția de a sta în fața camerei, la lucida responsabilitate a celui care editează. De la opinii tari, la dialoguri empatice. De la „am o idee”, la „am un plan, hai să ajutăm”.

1. De ce avem nevoie de o alfabetizare etică, nu doar tehnică

„Să scrii repede” nu e totuna cu „să scrii bine”. Într-un peisaj în care clickbait-ul recompensează promisiunea, iar stereotipurile scurtează drumul către engagement, reflexele tehnice nu ajung. E nevoie să vezi persoana dincolo de stereotip, să pui accent acolo unde există responsabilitate și să te întrebi onest: informez sau stârnesc?

Prima zi, când a fost și startul atelierelor, a setat tonul: spațiu sigur, respectarea pronumelor, confidențialitate, dreptul la „pass”, „dezbatem idei, nu persoane”. Apoi, exercițiile: card-sort (identitate / expresie / stereotip) și reflecție ghidată asupra propriei poziționări (identitate, expresie, privilegii, opresiuni). A fost o ocazie limpede de a vedea că nu suntem o listă de căsuțe musai de bifat, iar limbajul poate include sau răni.

2. Ce înseamnă „nonformal” când ești în facultate

Nonformal nu înseamnă „fără rigoare”, ci altă ordine:

experiență → reflecție → concept → aplicare

De aceea, kick-off-ul nu a fost un curs, ci o serie de practici simple și puternice:

● Card-sort: separi „cine ești” de „cum te prezinți” și de „ce pun alții pe tine”;

● Identity Flower & Gender Galaxy: vezi că identitățile sunt pe spectru, iar privilegiile/barierelor nu se împart egal;

● „Rescrie titlul”: o formulare vagă și spectaculoasă devine un titlu onest, cu agentul prezent și fără rușinare.

Toate acestea par jocuri simple, dar prin joacă se învață, se conștientizează și apar acțiunile reale: ești pus „ipotetic” într-o situație care e foarte probabil să se întâmple, iar de aici vine ancorarea în realitate și dorința de inițiativă. Acest atelier a fost susținut de EROS pentru a sublinia importanța educației emoționale și sexuale, care e adesea ascunsă „sub preș” atunci când ceva se abate de la normele „normalului”

3. Între montaj și etică: de ce felul în care tai povestea schimbă mesajul

La atelierul de editare, fiecare student a trecut, pe rând, prin toate rolurile relevante: reporter (în fața camerei), operator (în spatele camerei) și editor (la montaj). Schimbul de locuri a făcut vizibil ce nu se vede într-un tutorial: editarea schimbă povestea și că lucrul în echipă este crucial în media. Acest atelier a fost pregătit în parteneriat cu Co-Media în colaborare cu EROS.

Ce păstrezi și ce tai, un cadru în plus sau o pauză scoasă prea repede, toate pot muta accentul între a informa și a specula. De aceea, produsele scurte de la finalul zilei au venit, inevitabil, cu un mic „Așa DA / Așa NU” de reprezentare. Dincolo de clipuri, a rămas încrederea că poți construi o poveste fără să-ți trădezi subiectul și că atenția la detalii contează.

4. Ce faci când opiniile lovesc tare. Iar stereotipurile nu ajută victima, ci o face să se îngroape în rușine și frică.

Atelierul despre stereotipuri de gen, comunicare asertivă (empatică), tipuri de violență, microagresiuni și violență simbolică a cerut curaj și finețe. S-a lucrat pe exemple reale din media. Împreună cu cei 2 psihologi ai Asociației EROS, Teodora Bîrlea și Medeea Pălăcean (Rus) tinerii au exersat întrebări care deschid, nu acuză. Cum violența simbolică e atât de fină și neobservabilă, dar lasă urme adânci asupra noastră ca societate și credințe. Acolo vezi, pe viu, cum un „bărbații care plâng pierd credibilitate” se demontează când îl așezi în context: cine a decis asta? pe ce dovezi? ce exemple contrazic? În locul unui duel de opinii rămâne un ghid de conversație care poate fi purtat în redacții, pe platouri sau în comentarii online. O altă observație importantă vine din partea unei studente: „Microagresiunile sunt valide și nu trebuie minimalizate.”

Specialiștii au folosit metode de educație nonformală pentru a evidenția diferența dintre opresor și persoana opresată (inclusiv Teatru Forum). Iar ideea cu care au plecat la finalul acestui atelier a fost să ajute victima atunci când simt că o pot face. Din feedbackul anonim al participanților:

„Niciodată să nu căutăm să fim indiferenți, cel mai bine e să ne confruntăm cu emoțiile noastre și să le reglăm.”

„Atelierul m-a facut să îmi dau seama că uneori chiar și dacă nu am intenția asta, spun multe lucruri care doar întăresc un stereotip și că ar trebui să lucrez la asta”

„Am învățat să ascult și să îi ofer persoanei timp să spună ceea ce are pe suflet. Am învățat că este esențial să îmi recunosc emoțiile și să nu prefac indiferentă.”

5. Ce e și ce NU e un subiect. Și cum scoți capcanele din titluri

În atelierul final, alături de jurnalista Julia Nagy, discuția s-a mutat la miezul meseriei: diferența dintre temă și subiect, fact-checking și acordurile etice (consimțământ, protecția persoanelor vulnerabile, drepturi de autor). Acolo s-au închis cercurile: deprinderile tehnice au primit criterii. Când un titlu promite „nu o să-ți vină să crezi” sau folosește trauma cuiva pentru câteva secunde de atenție, nu e o „strategie de distribuție”, ci o alegere. Iar storytelling-ul onest rămâne una dintre cele mai bune căi de a aduce în atenție subiecte legate de egalitate de gen și siguranță, fără a deforma realitatea. De aceea, echipele au plecat cu briefuri clare (scop, public, format, calendar), roluri bine definite și un checklist care începe cu întrebarea: „Pe cine ajută materialul meu?”.

6. De ce merită urmărit ce fac acești studenți

La finalul programului rămân minim 10 materiale publicabile, de la interviuri și mini-documentare la carusele educative, dar rezultatul cel mai importantă e reflecția & reflexul creat de acești studenți: să caute agentul în propoziție, contextul în poveste și oamenii în spatele datelor, să ofere ajutor acolo unde pot și să schimbe ceva prin puterea lor de viitori oameni din media.

No Labels Attached nu promite să „repare” presa peste noapte. Promite ceva mai realist: să antreneze decența profesională într-o generație care va scrie și va filma mâine. Uneori e suficient un pas înapoi din fața graficilor de audiență, ca să-ți amintești de ce ai ales meseria asta.

Articol susținut în cadrul proiectului ,,No Labels Attached”, derulat de Asociația EROS împreună cu Co-Media, finanțat prin StartONG

Start ONG este un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură. Valoarea totală a programului este de 600.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/de iniţiativă