Începe distribuirea cardurilor de energie. Ce sumă primesc oamenii/ Plata facturilor se va putea face și online

Începe distribuirea cardurilor de energie. Ce sumă primesc oamenii/ Plata facturilor se va putea face și online

Poșta Română începe astăzi să distribuie cardurile de energie de care vor beneficia patru milioane de români.

Distribuirea cardurilor de energie începe de astăzi. Ajutorul, în valoare de 1.400 lei, va putea fi utilizat începând cu 20 februarie 2023. Banii se acordă în două tranșe a câte 700 lei, în lunile februarie și septembrie. Beneficiarii cardurilor de energie pot plăti facturi curente ori restante la energie indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire, până la 31 decembrie 2023.

Cei patru milioane de beneficiari sunt pensionarii peste 60 de ani cu pensia sub 2.000 lei, pensionarii de invaliditate cu venituri sub 2.000 lei, persoanele cu handicap grav, accentuat ori mediu cu venituri sub 2.000 de lei, familiile cu alocație de susținere și cei care încasează ajutor social.

Plata facturilor se va putea face și online, prin intermediul unei aplicații informatice a Poștei Române, după ce Guvernul a adoptat marți o Ordonanță în acest sens.

Plata online se va face printr-o aplicație prin care se vor putea încărca și transmite electronic documentele necesare plății: cartea de identitate, cardul de energie și factura doveditoare a datoriei față de furnizorul de energie.

”Cei care nu se vor descurca să plătească online și au probleme în ceea ce privește deplasarea vor putea să apeleze direct la poștași, care vor avea în permanență cititoare optice și plata sa va efectua pe loc”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Așadar, beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin următoarele modalități:

  • Direct la poștaș;
  • La orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;
  • Online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o pune la dispoziție.
Comenteaza