Maratonul Resuscitării în Cluj-Napoca. Medicii SMURD te învață gratuit manevrele salvatoare de viață

Maratonul Resuscitării în Cluj-Napoca. Medicii SMURD te învață gratuit manevrele salvatoare de viață
| Foto: isu cluj

Toți cei interesați pot beneficia sâmbătă, 9 septembrie, de un curs gratuit de prim-ajutor, din partea medicilor și paramedicilor SMURD, la o nouă ediție a Maratonului Resuscitării, organizată de ISU Cluj.

Maratonului Resuscitării ajunge în anul acesta la ediția a X-a și se va desfășura în Parcul Central din municipiul Cluj-Napoca.

Maratonul Resuscitării este un proiect inițiat de către medicii și paramedicii voluntari SMURD Cluj, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj și al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj – Unitatea de Primire Urgențe, care a luat amploare la nivel național și își propune să vină în întâmpinarea nevoii de cunoaștere a manevrelor de resuscitare de bază de către toată lumea.

Scopul evenimentului este de a oferi gratuit lecții de prim ajutor pentru oricine este interesat, cât și promovarea importanței cunoașterii manevrelor salvatoare.

“În cazul unui stop cardio-respirator (SCR), suportul vital de bază câștigă minute importante în lupta cu viața, până la sosirea cadrelor medicale specializate. Studiile efectuate au demonstrat că persoanele cărora li se aplică rapid manevrele de resuscitare au cele mai mari șanse de supraviețuire.

Totodată, publicul va putea exersa tehnicile pe manechine speciale, iar cursurile abordează inclusive manevre de resuscitare ale copilului. Atelierele încep succesiv și se repetă pentru întreaga zi, astfel încât participanții au posibilitatea să se alăture gratuit, la orice oră, fără a fi necesară o înscriere prealabilă. De notat faptul că limba de predare principală este româna, însă se asigură predare și în limbile engleză, germană, maghiară și franceză”, scrie ISU Cluj.

În cadrul evenimentului, începând cu ora 15.30, va fi desfășurat un exercițiu complex de descarcerare, în cadrul căruia vor fi demonstrate și explicate manevrele salvatoare, cât și măsurile de siguranță ce trebuie respectate în cazul accidentelor rutiere.

De asemenea, în contextul aniversării Zilei Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj va organiza, în aceeași zi, o expoziție cu tehnica modernă de intervenție, precum și numeroase ateliere destinate celor mici. Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 10:00 – 20:00, în spatele Centrului de Cultură Urbană „Casino”, dar și pe aleea principală din parc.

Maratonul Resuscitării, Ediția a X-a 2023, este realizat de către ISU-SMURD Cluj, în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – Unitatea de Primire Urgențe, Fundația pentru SMURD și Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Partenerul media al evenimentului este Radio Cluj. 

Comenteaza