Foto Medicinistă din Cluj, experienţă de coşmar cu controlorii CTP: "Obiectul cauzei penale", răspunde IPJ
- Scris de Silvia Pugna
- 20 Apr 2023, 08:20
- Social
- Ascultă știrea
În data de 17 martie a.c., ZIUA de CLUJ a publicat experienţa unei mediciniste din Cluj care, ar fi fost umilită de controlorii CTP pe un mijloc de transport public din oraş. Tatăl fetei a reclamat fapta la poliţie şi aşteaptă un răspuns şi de la Judecătoria Cluj.
Tatăl unei studente la medicină în Cluj ne-a relatat în urmă cu peste o lună, pe numărul de WhatAapp al redacţiei, experienţa pe care fiica lui a avut-o pe un mijloc de transport public din oraş, atunci când controlorii i-au cerut biletul.
Potrivit spuselor acestuia, fiica lui avea biletul plătit pe telefon, iar ceea ce au făcut controlorii după aceea consideră că a fost un abuz, pentru care a cerut socoteală atât firmei de transport public, dar a reclamat fapta şi la poliţie. Controlorii au obligat-o pe fată să coboare din autobuz cu ei, i-au luat şi reținut cartea de identitate.
"Respectivii controlori nu au dat chitanţa în mijlocul de transport, nu au completat rubrica cu numele emitentului, nu s-au legitimează şi au minţit că au dat aceea chitanță în mijlocul de transport... deşi fiica mea a fost dată jos la stația Memorandului Sud unde a mers la un bancomat şi a retras banii pt. a putea să-şi recupereze cartea de identitate", a declarat în luna martie tatăl medicinistei.
Citeşte întreaga poveste: Studentă la medicină în Cluj, experienţă de coşmar cu controlorii CTP din Cluj-Napoca / "Fapte de huliganism"
Din moment ce bărbatul consideră un act de huliganism ceea ce a păţit fiica lui, acesta doreşte să facă instanţa dreptate în speranţa că se va termina cu abuzurile împotriva călătorilor din Cluj-Napoca.
"V-am trimis răspunsul dat de IPJ CLUJ la sesizarea făcută de mine pt. abuzul comis de controlorii de la compania de transport public Cluj-Napoca împotriva fiicei mele. Aştept şi un răspuns de la Judecătoria Cluj pe care am să îl pun la dispoziția dv. şi a cititorilor dumneavoastră. Sper că se v-a termina cu abuzurile împotriva călătorilor din Cluj Napoca", ne scrie domnul Marcon pe numărul de WhatAapp al redacţiei.
Poliţa Cluj a cercetat faptele şi a constatat că personalul Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca a efectuat în mod necorespunzător controlul biletelor, iar astfel de fapte sunt pedepside de Codul Penal.
"În urma verificărilor efectuate am constatat că aspectele semnalate fac obiectul cauzei penale cu nr. 935254/2003, aflată în instrumentare la organele de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul Secţiei 1 Poliţie Cluj-Napoca, privind săvârşirea infracţiunilor de Înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 244 alin. 1, cu aplic. art. 38, alin 1, din Codul Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor Parchetul de pe Lângă Judecătoria Cluj-Napoca să vă comunice soluţia adoptată", se arată în răspunsul IPJ Cluj.