Parcare à la Cluj din categoria "RUPE-ŢI PERMISUL"

Parcare à la Cluj  din categoria "RUPE-ŢI PERMISUL"
| Foto: Silvia Pugna - ZIUA de CLUJ

Unii şoferi întrec orice imaginaţie la capitolul parcări anapoda şi îi fac pe mulţi să se întrebe cum de au obţinut permisul de conducere. 

Locurile de parcare în Cluj-Napoca nu acoperă necesarul dacă avem în vedere mulţimea maşinilor care circulă pe şoselele municipiului.

Atunci când nu sunt blocate în trafic, multe maşini le găsim parcate alandala pe unde se poate. Unii ocupă trotuarele, alţii ocupă o parte din drum, iar pietonii trebuie să le ocolească la propriu prin mijlocul drumului.

Staționarea pe trotuare, blocând complet accesul pietonilor, devine deja o practică în Cluj-Napoca. Spre exemplu, în seara de marţi, 25 aprilie, pe strada Mehedinţi, aproape de intersecţia cu strada Câmpului, două maşini erau parcate parcă intenţionat una lângă alta, tocmai ca să îi poată alunga pe pietoni în drum. 

O maşină ocupa tot trotuarul, iar cealaltă, parcată paralel cu maşina de pe trotuarul dotat inclusiv cu stâlpişori. Aşa că, pietonii au fost poftiţi să le ocolească exact prin mijlocul drumului. Dacă cineva ar fi avut un cărucior situaţia ar fi devenit mult mai complicată şi mult mai periculoasă. 

Comenteaza