Peste 180 de azile și centre de zi publice şi private vor primi bani de la stat pentru investiții

Peste 180 de azile și centre de zi publice şi private vor primi bani de la stat pentru investiții

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale alocă peste 135 de milioane de lei pentru finanţarea unor investiţii în 181 de centre de zi şi rezidenţiale publice şi private, care au ca principali beneficiari vârstnicii, persoanele cu dizabilităţi şi copiii instituţionalizaţi.

Potrivit unui comunicat al MMSS, remis joi Agerpres, ministrul de resort, Simona Bucura-Oprescu, a semnat Ordinul privind finanţarea unor investiţii de la bugetul de stat pentru reparaţii capitale, renovări, extindere şi dotare a centrelor de zi şi rezidenţiale publice şi private.

Astfel, sunt vizate 62 de centre publice, pentru care suma alocată este de 69.919.227 de lei şi 119 centre private pentru care suma alocată este de 65.104.472 de lei.

"Sumele se acordă în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie, urmând ca plata să se efectueze beneficiarilor publici şi privaţi, în tranşe, de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţiile teritoriale, pe măsură ce sunt efectuate lucrările", se menţionează în comunicat.

În situaţia în care sumele acordate nu sunt utilizate în totalitate conform repartizării anuale, acestea se raportează în anul următor, cu respectarea perioadei de finanţare, urmând să fie făcute rectificările de rigoare.

Comenteaza